Municipiul Arad a fost distins cu „Premiul pentru Reconciliere şi Cooperare”, conferit de Mişcarea Carta XXI, fondată de fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, Laszlo Surjan, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Budapesta, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
„Suntem onoraţi de înalta recunoaştere de care se bucură Aradul ca model de convieţuire multiculturală, armonia convieţuirii şi pacea socială sunt baza dezvoltării şi prosperităţii oraşului. Toleranţa etnică şi religioasă, respectul reciproc, deschiderea şi colaborarea sunt valori fundamentale ale comunităţii noastre. Spiritul multicultural care ne defineşte este unul din cele mai importante argumente ale candidaturii noastre la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021”, a afirmat Gheorghe Falcă.
Potrivit acestuia, premiul este acordat anual de Mişcarea Carta XXI unei persoane sau organizaţii care sprijină procesul de reconciliere din Europa Centrală şi de Est, care promovează dialogul constant şi deschiderea sinceră către valorile multiculturale. Falcă a precizat că premiul primit constă în lucrarea de artă intitulată „În mâinile lui Dumnezeu”, realizată de artistul Ferenc Lebo.
Premiul Mişcării Carta XXI a fost acordat în acest an municipiului Arad la propunerea reprezentanţilor oraşului Gyula din Ungaria şi înmânat edilului arădean de către Laszlo Surjan, iniţiatorul Mişcării Carta XXI. Mişcării Carta XXI i se poate alătura orice persoană care este deschisă către recunoaşterea şi respectarea valorilor altor naţiuni, care este pregătită să cunoască istoria şi cultura popoarelor vecine. Până în prezent, aproape 6.000 de cetăţeni europeni au semnat Carta Reconcilierii şi s-au angajat în demersul către coexistenţă paşnică alături de popoarele vecine, promovarea valorilor toleranţei, respingerea extremismului şi discriminării. AGERPRES