Parcul fotovoltaic dat în folosinţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare va produce, în timp, o economie anuală de două milioane de lei principalei unităţi medicale din Maramureş, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ionel Bogdan.
„Noul parc fotovoltaic a fost recepţionat de beneficiar, iar din toate calculele făcute rezultă o economie anuală de două milioane de lei la curentul electric consumat. O sumă importantă pentru anvergura Spitalului Judeţean de Urgenţă. Banii astfel economisiţi vor fi orientaţi spre alte investiţii din spital. Important e faptul că reuşim să modernizăm SJU constant pentru a oferi servicii medicale de calitate pentru toate categoriile de pacienţi”, a spus Ionel Bogdan.
Cele 2.000 de panouri fotovoltaice amplasate în vecinătatea SJU Baia Mare vor produce aproximativ 900 de KWh.
Investiţia în valoare de 7,95 milioane de lei a fost finanţată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
De asemenea, CJ Maramureş a alocat fonduri pentru modernizarea şi extinderea UPU, cât şi pentru construcţia unui nou helioport. AGERPRES