Două noi contracte de finanţare nerambursabilă, în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro, au fost semnate pe 22 august de primarul municipiului Deva, Florin Oancea, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR Vest), banii urmând să fie folosiţi pentru reabilitarea termică şi modernizarea infrastructurii la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” şi la un bloc de locuinţe din localitate.

În moneda naţională, cele două contracte au o valoare de 11,64 milioane lei, din care 10,7 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Regina Maria”, iar 941.000 lei sunt bani câştigaţi pentru creşterea eficienţei energetice a unui bloc de locuinţe.

„Până astăzi (miercuri, n.r.), de la începutul anului 2018, am semnat 7 contracte cu finanţare nerambursabilă, bani atraşi pentru dezvoltarea Devei, în sumă totală de 5.253.480 euro”, a notat primarul pe pagina sa de socializare.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului vor mai fi semnate încă 12 contracte de finanţare nerambursabilă pe fonduri europene. AGERPRES