rmvalcea_pasaj.jpgUna dintre cele mai mari investiţii în infrastructură din Râmnicu Vâlcea de după 1989, pasajul Tudor Vladimirescu, este aproape de finalizare, a declarat primarul municipiului, Emilian Frâncu, în timpul unei vizite în teren.

„Se lucrează deja la turnanta spre oraş, vremea este bună, deci la finele lunii mai pasajul va fi gata. Este cea mai mare investiţie în infrastructură realizată în Râmnicu Vâlcea după 1989, pasajul care va decongestiona traficul dinspre oraş spre Bucureşti, anulând timpii de aşteptare la barieră. În paralel cu această investiţie, s-a demarat proiectul de realizarea a bretelelor care vor face legătura cu zonele de sud şi nord ale municipiului. În prezent, s-a rezolvat acea modificare prin care pasajul să fie legat cu zona gării pentru că în proiectul iniţial efectiv această legătură era obturată”, a precizat Emilian Frâncu.

Pasajul Tudor Vladimirescu face legătura între centrul municipiului Râmnicu Vâlcea şi Calea Bucureşti, facilitând astfel drumul celor care vor intra în oraş sau cei ce vor să ajungă în DN7. Pasajul este prevăzut cu zone pietonale, lifturi, acesta traversează zona triajului din Râmnicu Vâlcea. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 10 milioane de euro. AGERPRES