banciu_dumitru.jpgAsociaţia Oraşelor din România a determinat joi, Ministerul Sănătăţii să nu desfiinţeze spitalele, dar urmează să negocieze săptămâna viitoare situaţia spitalelor din ţară cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care din 1 aprilie nu va mai asigura finanţare pentru acele spitale care nu vor avea contract încheiat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele AOR, primarul oraşului Sălişte (judeţul Sibiu), Teodor Dumitru Banciu.

„Am obţinut un prim succes în domeniul sănătăţii, de amânare, vom lupta să fie definitiv. (…)Dacă nu se semnează contractele, de la 1 aprilie nu va mai fi finanţare. Facem tot posibilul ca la 1 aprilie să nu se desfiinţeze spitalele şi pentru a se asigura finanţarea. Ministerul Sănătăţii nu mai dă sarcină de desfiinţare a spitalelor. Facem de aşa natură, să încercăm să fim foarte abili la păcăleli, chiar şi de 1 aprilie”, a spus liderul AOR. Acesta este optimist şi spune că autorităţile locale sunt dispuse şi să se judece cu statul, numai ca să nu fie desfiinţate spitalele.


„Noi suferim de o boală. Şi ce reglementăm puţin, să respectăm. Va trebui să acţionăm statul şi în instanţă să îşi respecte angajamentele. (…) Gândiţi-vă ce înseamnă o comunitate la care îi desfiinţezi spital, şcoală, dispensar. Mai trebuie să desfiinţăm biserici şi primării în România, pe urmă ce mai urmează? „, a atras atenţia primarul Teodor Dumitru Banciu. Preşedintele AOR a spus că este încrezător că niciun spital din ţară nu se va închide. Banciu admite că acum există luate în calcul de primari trei variante pentru spitalele care nu îndeplinesc indicatorii de performanţă impuşi de Ministerul Sănătăţii: spitalul să se transforme în cămin de bătrâni, numai dacă este necesar asta; spitalul să devină centru de permanenţă, cu activitate medicală, dar cu paturi de urgenţă; spitalul să fie finanţat nu doar de primăria oraşului unde se află, ci şi de primăriile comunelor din împrejurimi.


Deja există cinci protocoale semnate de primari din Transilvania, Moldova şi Oltenia, prin care primarii se unesc să finanţeze spitalele. Primarul Banciu a spus că cei 216 primari din ţară, membrii AOR iau în calcul, dacă nu se respectă autonomia locală şi în cazul spitalelor, să ceară modificarea Legii de repartizare a banilor către autorităţilor locale.


„Dacă (Guvernul n.r.) ne pune nouă în spate aceste probleme, avem o altă variantă, să modificăm Legea de repartizare a sumelor către autorităţile locale, să funcţionăm pe principii europene, cotă parte din banii care se colectează la nivel judeţean, orăşenesc, comunal să rămână la noi, nu să meargă la Bucureşti şi să se împartă pe formule sau cu x influenţe. Este foarte uşor a gestiona în România, dar la noi unele principii europene nu sunt legiferate, iar cele legiferate nu se respectă întru totul”, a explicat Banciu.


În urma întâlnirii dintre conducerea AOR şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii de joi, s-au luat o serie de decizii, consemnate în scris într-o minută oficială, semnată de ambele părţi, cea mai importă fiind precizarea că, „spitalele nu vor fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii şi nici printr-o altă măsură luată de instituţiile din sistemul de sănătate”. AGERPRES