Consiliul Judeţean Tulcea a demarat discuţii cu agenţii economici pentru stabilirea firmelor care vor participa la un schimb de experienţă în domeniul agricol în regiunea Suzhou, China.

„Deja au fost demarate primele discuţii la nivelul investitorilor din judeţul Tulcea pentru conturarea unui grup care să se deplaseze în Suzhou, China pentru definitivarea detaliilor legate de acest parteneriat româno-chinez la nivel privat”, a declarat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Legătura cu agenţii economici din Tulcea se va realiza prin intermediul structurilor asociative din domeniu. „Cred că este o oportunitate deosebit de importantă pentru agenţii economici tulceni să pătrundă pe piaţa chineză şi iată, colaborarea dintre Tulcea şi Suzhou aduce încă un beneficiu pentru partea română”, a mai spus preşedintele Teodorescu.

Posibilitatea ca agenţii economici tulceni din domenii cu activitate în procesarea cerealelor, viticultură sau creşterea animalelor să colaboreze cu autorităţile din Suzhou pentru a intra pe piaţa chineză a fost făcută publică la începutul acestei săptămâni, de CJ Tulcea, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, colaborarea pe partea economică a fost subiectul discuţiilor purtate recent în China, de preşedintele CJ Tulcea cu autorităţile regiunii Suzhou şi reprezentanţi ai agricultorilor chinezi. „În cursul acestui an, o delegaţie din judeţul Tulcea (formată din agenţi economici din domeniul zootehniei, viticulturii respectiv procesarea cerealelor) va efectua o vizită de lucru în Suzhou, China, pentru a definitiva documentele aferente unei colaborări cu partenerii chinezi, în sensul plasării produselor româneşti pe piaţa din Suzhou”, se arată în comunicatul de presă al CJ Tulcea.

Luna trecută, judeţul Tulcea şi regiunea Suzhou au marcat împlinirea a 22 de ani de la stabilirea relaţiilor de înfrăţire prin protocolul semnat la data de 20 septembrie 1995, în baza căruia cele două unităţi administrativ-teritoriale au convenit să întărească schimburile reciproce şi prietenia dintre cele două popoare, prin promovarea în comun a schimburilor economice şi comerciale şi prin dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniile ştiinţă, tehnologie, cultură, sport, sănătate şi învăţământ.

De-a lungul timpului, în cadrul acestui protocol, au avut loc numeroase schimburi de experienţă la nivelul administraţiei, s-au organizat expoziţii de fotografii, pictură şi mătase, precum şi cursuri de medicină tradiţională chineză. AGERPRES