Primăria din Târgu Mureş ar putea demara un proiect prin care să achiziţioneze centrale termice de apartament pentru a-i ajuta pe cei cu venituri reduse, rămaşi la capătul sistemului centralizat de termoficare şi care plătesc facturi foarte mari.
“Anul trecut s-a aprobat în şedinţa Consiliului Local ca, la apartamentele unde există capete de conducte şi unde cetăţenii nu s-au debranşat de la sistemul centralizat, să o poată face şi să-şi achiziţioneze centrale de apartament. Din cele 400 de apartamente care ar trebui să facă acest lucru, n-au reuşit să o facă 50 de persoane, care primeau ajutor social sau pensionari care, efectiv, nu aveau bani. Şi, atunci, am propus un program pilot în care Primăria municipiului Târgu Mureş să achiziţioneze aceste centrale şi, în termen de 5 ani, să reuşească să şi le achite fiecare persoană care a beneficiat de acest program pilot”, a declarat viceprimarul din Târgu Mureş, Claudiu Maior.
Potrivit acestuia, în zona Super din Târgu Mureş există câteva blocuri unde 80% din apartamente sunt deconectate de la sistemul centralizat, dar în fiecare bloc există câte 3-4 apartamente rămase în sistemul de termoficare al oraşului, pentru care sunt emise facturi de 700-750 de lei lunar.
“Trebuie să venim în ajutorul acestor cetăţeni, care se încarcă cu datorii şi, la rândul lor, încarcă Energomur (societatea de termoficare -n.r.), crescând datoriile către E ON Gaz. Nu le va putea plăti, e mai ieftin să cumpărăm centrale de apartament. Costul ar fi undeva la 5.000 de lei, cu instalaţie, cu centrală, cu tot ce ţine de bunul mers al apartamentului. În momentul în care reuşim acest program pilot, Energomur va putea să meargă să supravegheze aceste centrale. Deci, nu va trebui să dea oameni afară. Eu cred că vor trebui să facă angajări, dacă se vor ţine de treabă şi de acest program”, a arătat Maior. Acesta estimează că pentru cele 200 de centrale de apartament s-ar plăti în jur de un milion de lei. AGERPRES