Primaria Suceava intentioneaza sa aloce bani de la bugetul local pentru realizarea a doua planuri de urbanism prin care se va amenaja un nou complex sportiv si, apoi, un hotel de patru stele pe locul stadionului Areni.
Procedura de organizare a licitatiilor privind construirea unui stadion modern si, ulterior, a unui centru de afaceri pe locul actualului stadion ar putea demara in anul 2008. Atat primarul Ion Lungu, cat si viceprimarul Angela Zarojanu intentioneaza ca pentru anul viitor sa prevada in bugetul local sume consistente necesare realizarii unor planuri de urbanism. Este vorba atat de planul de urbanism general, cat si de planul de urbanism privind zona unde se va amenaja un nou complex sportiv si un centru de afaceri care sa aiba si functiuni hoteliere. Acesta din urma ar urma sa fie realizat pe locul actualului stadion Areni. Suma necesara pentru acest plan de urbanism zonal va depasi 100.000 de lei iar estimarea facuta privind necesarul de bani pentru un nou plan de urbansim zonal este de 400.000 de lei.
In opinia lui Ion Lungu, prioritar pentru Suceava nu este numai noul centru de afaceri care va avea si functiuni hoteliere, ci si realizarea unui centru sportiv modern, cu toate dotarile la standarde europene. „Cred ca ultimele evenimente au demonstrat inca o data ca Suceava este un oras izolat privind organizarea unor evenimente la scara nationala. Nu este vorba numai de intalniri politice la nivel inalt, cum a fost cea cu premierul Calin Popescu Tariceanu si liderii organizatiilor liberale din zona Moldovei. Vreau sa spun ca si din punct de vedere al competitiilor sportive Suceava este un oras izolat in Romania. De aceea cred ca este o prioritate a Sucevei si un nou complex sportiv”, ne-a declarat, ieri, primarul Ion Lungu. In sprijinul afirmatiilor sale, el a facut comparatie cu situatia de la Piatra Neamt, unde stadionul este mult mai bine intretinut. Totodata, primarul Sucevei a tinut sa precizeze ca nu intentioneaza sa demoleze actualul stadion pana cand nu va fi construit altul nou.