 Pe 27 octombrie, la hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Galei „Premiile de excelenţă Administratie.ro”, eveniment organizat de Portalul www.Administratie.ro, Agenţia OSC şi Primăria Municipiului Braşov.
Pe 27 octombrie, la hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Galei „Premiile de excelenţă Administratie.ro”, eveniment organizat de Portalul www.Administratie.ro, Agenţia OSC şi Primăria Municipiului Braşov.
Acest eveniment, dedicat în exclusivitate administraţiei publice din România, specialiştilor, autorităţilor şi profesioniştilor din domeniu, şi-a propus să scoată în evidenţă eforturile care se fac pentru dezvoltarea sistemului administraţiei publice din România, să premieze iniţiativele pozitive ale specialiştilor din administraţie şi proiectele importante pe care reprezentanţii administraţiei locale şi centrale le-au susţinut.
„Premiile de excelenţă Administratie.ro” au reunit la Poiana Braşov peste 150 de participanţi, membri ai administraţiei publice centrale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale la nivel naţional, membri ai asociaţiilor profesionale şi alte instituţii publice a căror activitate este legată de cea a administraţiei publice locale, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. În deschiderea evenimentului a ţinut o alocuţiune referitoare la problematica administraţiei publice centrale şi locale VALERIU ZGONEA, Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Gala „Premiile de excelenţă Administratie.ro” a fost precedată de Seminarul cu tema „Management modern în administraţie”. Au fost prezentate următoarele teme:
– “Reducerea costurilor folosind tehnologia informaţiei în administraţia publică locală”- Cristian POPESCU, SMSP PS LEAD Microsoft România;
– „Sistem de monitorizare, informare şi alarmare în caz de dezastre naturale”- Cezar SAMOILA, Project Manager Ness România;
– “Training pentru funcţionarii publici”- Daniela ŞERBN, Director General Moira Formare Profesională;
– “DIGIPLAY – Joaca în secolul XXI” – Andreea BERŢA, Project Manager MBS;
– “Sistemul de economisire-creditare. Soluţie pentru problemele locative ale cetăţenilor”- Aurelia CIONGA, Vicepreşedinte Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.
De asemenea, în cadrul seminarului s-au acordat o serie de premii reprezentanţilor administraţiei publice, pentru performanţe de vârf în domeniul managementului din administraţie, după cum urmează: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea; Primăria Municipiului Satu Mare; Primăria Municipiului Vatra Dornei; Primăria Municipiului Oneşti; Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei; Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin; Primăria Municipiului Tecuci; Primăria Municipiului Vulcan; Primăria Municipiului Orăştie; Consiliul Judeţean Teleorman; Consiliul Judeţean Buzău; Primăria Oraşului Bicaz; Primăria Oraşului Jimbolia; Primăria Oraşului Valea lui Mihai; Daniel Vinca – purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Neamţ; Compania Philips România.
În cadrul Galei „Premiile de excelenţă Administratie.ro” 2011 organizatorii au înmânat diplome şi premii reprezentanţilor administraţiei publice care au înregistrat cele mai remarcabile rezultate în acest an.
Acest eveniment nu ar fi putut avea loc fără sprijinul sponsorilor: ARDAF; BGM SOLUTIONS; DAS; DRG AUDIT; EDENRED; ELSACO; EUDIS; FLASH LIGHTNING SERVICES; INFO WORLD; KASPERSKY LAB; MBS GROUP; MICROSOFT; NESS; PHILIPS ROMANIA; RADIX COMMUNICATIONS; RAIFFEISEN BANCA PENTRU LOCUINŢE; ROREC; RUD ERLAU – MOBILIER URBAN; VINEXPERT.
Laureaţii Galei „Premiile de excelenţă Administratie.ro” 2011
Categoria „Premiul de excelenţă pentru activitatea parlamentară”
TONI GREBLA, Senator PSD
VALERIU STERIU, Deputat UNPR
TEODOR ATANASIU, Deputat PNL
IULIAN IANCU, Deputat PSD
CARMEN MOLDOVAN, Deputat PSD
Categoria „Premiul de excelenţă pentru activitatea în Instituţiile Prefectului”
CRISTIAN CONSTANTIN ROMAN, Prefectul Judeţului Botoşani
GHEORGHE DAVIDESCU, Prefectul judeţului Argeş
CONSTANTIN SCRIPAŢ, Prefectul judeţului Bacău
Categoria „Premiul de excelenţă pentru activitatea în Consiliile Judeţene”
VASILE PRUTEANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
CONSTANTIN SIMIRAD, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi
CONSILIUL JUDEŢEAN BRAILA
Categoria „Premiul de excelenţă pentru activitatea în Primării”
VIOREL ILIE, Primarul Municipiului Moineşti
GHEORGHE ANGHEL, Primarul Municipiului Caracal
CONSTANTIN ARMENCEA, Primarul Municipiului Adjud
MADALIN TEODOSESCU, Primarul Oraşului Balş
IOAN LUCACIU, Primarul Oraşului Ştei
ADRIANA ZAICEANU, Administrator Public al Municipiului Botoşani
Categoria „Premiul de excelenţă pentru cele mai valoroase lucrări de infrastructură”
GEORGE SCRIPCARU, Primarul Municipiului Braşov
PRIMARIA MUNICIPIULUI ROMAN
PRIMARIA MUNICPIULUI GIURGIU
 VLAD GHEORGHE OPREA, Primarul Oraşului Sinaia
Categoria „Premiul de excelenţă pentru cele mai valoroase proiecte de accesare a fondurilor europene”
CATALIN MUGUREL FLUTUR, Primarul Municipiului Botoşani
PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU
PRIMARIA MUNICIPIULUI DEVA
ANDREI ŞERBAN, Primarul Oraşului Slănic Moldova
Categoria „Premiul de excelenţă pentru domeniul IT&C în administraţia publică (E-administraţie)”
MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETAŢII INFORMAŢIONALE
ION MÎŢU, Prefectul judeţului Mehedinţi
PRIMARIA MUNICIPIULUI TÎRGU MUREŞ
Categoria „Premiul de excelenţă pentru activitatea în primăriile de comune”
ILIE AVRAM, Primarul comunei Prundu Bârgăului (jud. Bistriţa-Năsăud)
MARCEL PRUNA, Primarul Comunei Pipirig (jud. Neamţ)
ION HORASCU, Primarul comunei Prundeni (jud. Vâlcea)
MARIA PETRARIU, Primarul comunei Vânători Neamţ (jud. Neamţ).

 
			