Numeroşi sindicalişti din judeţul Maramureş s-au grupat în jurul parlamentarului independent Gheorghe Zoicaş, în perspectiva alegerilor locale.

Liderii din şase structuri reprezentative la nivel de judeţ au semnat, marţi, protocoale de susţinere cu politicianul, care a anunţat oficial ca va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Deputatul independent Gheorghe Zoicaş a declarat că nu intenţionează să se alieze vreunui partid în perioada următoare şi că singurul parteneriat pe care are de gând să îl deruleze este cel cu cetăţenii judeţului, respectiv cu sindicatele care îi reprezintă pe maramureşenii din diverse sectoare de activitate. „Nu voi încheia niciun protocol cu niciun partid, pentru că vreau să lucrez fără intermediar”, a spus Gheorghe Zoicaş.

Sindicatele cu care deputatul a încheiat protocoale de susţinere sunt: Nord Telecom, Cartel Alfa Maramureş, Confecţii Baia Mare, Asistenţi Personali Maramureş, Asistenţi Maternali Maramureş şi minerit. „Spre deosebire de alţi ani, Cartel Alfa a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile locale şi, de ce nu, la alegerile parlamentare. Timpul o să ne spună cât de independenţi vor fi aceşti candidaţi. Noi ne angajăm să îl susţinem, dar acest protocol va fi şi o responsabilitate pentru Gheorghe Zoicaş”, a declarat preşedintele Cartel Afla Maramureş, Florin Hosu.

Sindicaliştii care au semnat protocolul de susţinere au explicat că nu se vor implica efectiv în campania electorală. „Politica CNS Cartel Alfa e să nu facă politică, ci să susţină un candidat pur independent”, a spus vicepreşedintele Cartel Alfa, Lucian Petruţ. „Am optat pentru susţinerea acestui candidat cunoscând implicarea pe care a avut-o în ultimii ani pentru Maramureş. Amintesc aici legea privind pensionarea anticipată cu doi ani pentru cei care muncesc în zona Baia Mare, dar şi acel amendament privind reabilitarea termică a blocurilor. Eu l-aş caracteriza ca om care ştie ce vrea şi face ce ştie”, a arătat, la rândul său, liderul Nord Telecom, Ioan-Doru Dancuş.

După semnarea protocoalelor de susţinere, parlamentarul Gheorghe Zoicaş a explicat că nu intenţionează să iasă în faţa maramureşenilor cu promisiuni care nu se pot realiza, ci va demonstra în campania electorală că ştie care sunt problemele judeţului şi cum pot fi ele rezolvate. „Ca să pui pe roate aparatul tehnic din Consiliul Judeţean trebuie să te şi pricepi”, a spus Zoicaş. AGERPRES