Asociaţia Română pentru Smart City organizează, în perioada 27-28 octombrie 2022, „Reuniunea Operatorilor, Producătorilor şi Autorităţilor din Transportul Public” (ROPAT).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Autoritatea Pentru Reformă Feroviară, Asociaţia Intercomunitară de Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), Societatea de Transport Public Bucureşti (STB SA), Asociaţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADR-BI), EIT Urban Mobility.

„În perioada următoare sunt prevăzute cele mai mari investiţii din sectorul românesc al transportului public, fie că vorbim de dezvoltarea reţelelor şi logisticii de autobuze, trenuri, metrouri, toate programele de finanţare încurajând mobilitatea verde. Ultimii ani au schimbat transportul şi mobilitatea, iar progresele în digitalizare au creat terenul potrivit pentru soluţii performante, conectivitate şi automatizare. Priorităţile instituţiilor europene ne indică direcţia către un transport sustenabil, durabil şi rezilient, dar şi acţiuni concrete pentru reducerea impactului asupra mediului. În acest context, Asociaţia Română pentru Smart City organizează „Reuniunea Operatorilor, Producătorilor şi Autorităţilor din Transportul Public” (ROPAT), în perioada 27-28 octombrie 2022, la Camera de Comerţ şi Industrie a României”, se menţionează în comunicat.

Oraşele româneşti pot avea parte de schimbări radicale în ceea ce priveşte transportul public, iar radiografia industriei mobilităţii va fi dezbătută în cadrul ROPAT, primul eveniment major dedicat transportului public din România.

„Cluj Napoca achiziţionează autobuze autonome, Iaşi-ul are autobuze electrice, Braşovul se mândreşte cu autobuzele electrice care au parcurs un total de peste 2.000.000 de km, cumulând o reducere de aproximativ 1.600 de tone de dioxid de carbon, 70 de tone de oxizi de azot (NOx), 30 de tone de monoxid de carbon, 10 tone de hidrocarburi şi 1,4 tone de particule (PM 2,5; PM 10 etc). Turda este primul oraş din România cu transport public 100% electric, iar cele 20 de autobuze electrice care compun flota societăţii TUP – Transport Urban Public Turda, achiziţionate cu fonduri europene sunt dotate cu camere de supraveghere video, aer condiţionat, rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi şi sistem E-Ticketing. Capitala investeşte în transport, Societatea de Transport Bucureşti (STB SA) având în acest moment în derulare contractul de furnizare cu finanţare prin Fondul European POR, a unui număr de 100 tramvaie noi şi a 100 autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora, iar cu finanţare prin Administraţia Fondului de Mediu, a 100 troleibuze cu autonomie. Investiţiile viitoare includ printre altele şi achiziţia de panouri fotovoltaice ce vor fi amplasate pe autobazele şi depourile STB SA cu finanţare prin POIM”, semnalează organizatorii.

De asemenea, ARSC invită companiile, instituţiile, operatorii de transport, dar şi oraşele care au implementat proiecte de mobilitate urbană să înscrie gratuit un proiect pentru Gala Premiilor Transportului Public ROPAT 2022. Înscrierile se realizează exclusiv online, pe pagina evenimentului şi sunt deschise până pe 22 octombrie 2022.

ROPAT 2022 cuprinde conferinţe, dezbateri şi gala de premiere a liderilor din domeniu. Panelurile organizate pe parcursul evenimentului reunesc experţi, reprezentanţi ai ministerelor implicate în transformarea transportului, reprezentanţi ai parlamentului, lideri în tehnologie inovatoare precum şi invitaţi speciali.AGERPRES