Aproximativ 60% dintre primăriile judeţului Gorj nu au Planurile Urbanistice Generale actualizate, unele chiar de ani întregi, potrivit unei situaţii întocmite de reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Respectivele date au fost prezentate marţi, într-o conferinţă de presă, la care au participat mai mulţi primari şi prefectul Liviu Andrei, acesta din urmă ţinând să tragă un semnal de alarmă în privinţa PUG-urilor neactualizate, lucru care nu le mai permite administraţiilor locale să emită autorizaţii de construcţie.
”Sunt foarte multe localităţi unde Planurile Urbanistice Generale nu sunt actualizate, lucru care nu este deloc în ordine. Se ridică un semn de întrebare cu răspundere penală: cum au eliberat, în aceste condiţii, autorizaţiile de construcţie? Ca să eliberezi o autorizaţie trebuie să faci un set de acte, să ai alte acte la primărie şi aşa mai departe. O să vreau o situaţie exactă a localităţilor fără PUG şi a autorizaţiilor emise. Pot răspunde penal cei care au greşit eliberând autorizaţii fără PUG”, a declarat prefectul Liviu Andrei. 
Purtătorul de cuvânt al ISC Gorj, Camil Buzerea, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că problema neactualizării PUG-urilor datează de circa trei ani, atunci fiindu-le atrasă pentru prima dată atenţia primarilor din judeţ asupra acestei probleme. Ultima actualizare a planurilor a fost făcută, la cele mai multe primării din judeţ, în perioada 1996 – 1999, termenul de valabilitate al unui astfel de PUG fiind cuprins între 5 şi 10 ani. În prezent, la nivel judeţean, doar oraşul Târgu-Cărbuneşti are PUG-ul actualizat. AGERPRES

 
			 
			