paval_vasile.jpgConducerea Primăriei Vaslui a început să întocmească proiecte pentru perioada 2014 -2020 pentru a se înscrie în programul de dezvoltare al Uniunii Europene.

“Ne pregătim pentru proiectele pe care le vom depune în 2014, pentru că se ştie că acestea nu sunt chiar atât de simplu de întocmit. Ne dorim să obţinem finanţare pentru apa de subteran, să nu mai depindem doar de acumularea de la Soleşti, pentru şosele de centură, pentru un parc industrial. Am făcut propuneri şi pentru locuinţe sociale. Încă mai avem multe de realizat în municipiul Vaslui şi în suburbii”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

De asemenea, autorităţile locale speră să se simplifice legea parteneriatelor publice private, pentru a fi implementate o serie de proiecte în parteneriat cu agenţii economici. “Sper ca în acest an legea parteneriatelor publice să fie simplificată, deoarece acum nu e accesibilă. Cred ca ar fi una din activităţile care ar revigora zona economică. Aş pune la dispoziţie teren pentru investiţiile făcute în comun cu agenţii economici sau aş putea fi partener cu alte autorităţi. Sper ca în 2013 acest parteneriat să înceapă. Noi ne-am înscris la secretariatul Guvernului cu o serie de obiective în parteneriat public privat dar, deocamdată, acestea stagnează”, a precizat Vasile Pavăl. AGERPRES