Consiliul Judeţean Maramureş a alocat în urma rectificării bugetare 570.000 lei unităţilor administrativ teritoriale. Sumele reprezintă 20% din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale statului şi urmează a fi folosite la plata unor datorii. susţinerea programelor de dezvoltarea locală şi cofinanţarea proiectelor de modernizare a a infrastructurii.

Vicepreşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zete, a declarat, vineri, că programele de dezvoltare locale au fost susţinute în acest an cu 20 milioane lei din care la ultima rectificare bugetară s-au alocat 570.000 lei.

„Banii alocaţi urmează a fi folosiţi la plata unor creanţe, cofinanţarea unor proiecte de infrastructură şi alte proiecte comunitare aflate în derulare”, a spus Gabriel Zete.

La ultima rectificare bugetară, sume importante au fost alocate oraşelor Cavnic şi Tăuţii Măgherăuş, fiecare câte 32.000 de lei, urmate de municipiul Sighetu Marmaţiei, de oraşele Seini şi Vişeu de Sus, precum şi comuna Recea, toate localităţile primind o suplimentare financiară de 15.000 de lei.

Au fost omise de la rectificarea bugetară localităţile Baia Mare, Borşa, Săliştea de Sus, Seini, Cupşeni, Ieud, Lăpuş, Moisei, Poienile de sub Munte, Rona de Sus, Rozavlea şi comuna Şişeşti.

Cele mai importante sume au fost repartizate de-a lungul anului primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei, care a primit peste 1 milion de lei, oraşului Tăuţii Măgherăuş, susţinut cu 950.000 de lei, şi comunei Fărcaşa, 900.000 de lei.

Cei mai puţini bani au fost alocaţi administraţiilor locale din comunele Deseşti, Gârdani, Giuleşti, Groşi, Oarţa de Jos şi Sarasău, fiecare primind câte 5.000 de lei. AGERPRES