Primăria şi Consiliul local au finanţat şi organizat, marţi, a IV-a ediţie a ”Galei Sportului Băcăuan”, eveniment în cursul căruia cei mai buni sportivi şi antrenori din municipiu, laureaţi ai competiţiilor desfăşurate în 2012, indiferent de clubul lor şi ramura de activitate, au fost premiaţi de executivul local cu aproape 200.000 lei.
În cursul Galei au fost premiaţi 119 sportivi şi 20 de antrenori, Primăria Bacău alocând pentru acest eveniment un buget de 198.326 de lei. Pe lista premiaţilor au figurat handbalişti şi handbaliste, voleibaliste şi voleibalişti, luptători, boxeri, atleţi, înotători, tenismeni reprezentând Clubul Sportiv Şcolar Bacău, ”Bronx Powerlifting Club” Bacău, Sport Club Municipal Bacău, Clubul Sportiv Municipal Bacău 2010, Clubul Sportiv ”Ştiinţa” Bacău, Asociaţia Clubul Sportiv ”SAGA” Bacău, Asociaţia Club Sportiv ”Arena 2011” şi Clubul Sportiv de Arte Marţiale ”Dan Botezatu”.
În acest an, festivitatea găzduită de moderna sală de spectacole a Centrului de Expoziţii şi Afaceri Mircea Cancicov ”are o importanţă mult mai mare decât în cei precedenţi trecut, deoarece ANST, din cauza unei HG din 2011, a tăiat orice premiere pentru titlurile şi medaliile cucerite la campionatele naţionale şi alte competiţii interne importante”, a declarat pentru Agerpres viceprimarul Dragoş Luchian 
”A fost o măsură ce pune în mare primejdie baza sportului românesc, ca urmare a faptului că îi determină pe mulţi performeri şi antrenori din sportul românesc să se retragă ori să plece peste hotare pentru a lupta în arenele sportive pentru alte ţări, pentru a-şi pune priceperea la dispoziţia unor tineri străini. În faţa acestei provocări la nivelul administraţiei locale s-a decis strângerea unui fond special care să stimuleze menţinerea interesului pentru sportul de performanţă, dar să consemneze şi mulţumirea băcăuanilor pentru cei ce le aduc renume oraşului”, a adăugat viceprimarul Dragoş Luchian.
”În Bacău, faţă de marea majoritate a centrelor sportive importante din ţară, este mare noroc de susţinerea şi premierile date de Primărie, fapt care îi determină pe cei mai merituoşi să continue antrenamentele şi participarea în competiţii de nivel naţional şi internaţional’, a declarat, la rândul său, pentru Agerpres, Florin Grapă, antrenorul vicecampioanei naţionale de volei feminin Ştiinţa Bacău , echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Confederaţiei Europene de Volei.
Un spectacol muzical şi o expoziţie cuprinzând imagini din întrecerile la care au luat parte sportivii băcăuani laureaţi au întregit manifestarea. AGERPRES

 
			 
			 
			