Studenti si cadre universitare din Romania si Austria au vizitat, pe 15 mai, la Rosia Montana, cu prilejul Zilei Europene a Mineralelor, fostele cariere ale minei de stat, inchisa in urma cu doi ani, si s-au informat despre aspectele de mediu ale proiectului minier propus de o companie romano-canadiana, din punct de vedere al respectarii si promovarii biodiversitatii.
Ziua Europeana a Mineralelor a fost marcata in premiera in Romania, pe 14 si 15 mai, la Rosia Montana, organizatorul actiunii fiind compania „Rosia Montana Gold Corporation” (RMGC), in parteneriat cu Confederatia Sindicala Nationala Meridian, Asociatia Patronala Miniera din Romania „Patromin”, Universitatea din Petrosani – Facultatea de Mine si Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca – Facultatea de Stiinta Mediului.
In ceea ce priveste proiectul propus la Rosia Montana, reprezentantii companiei sustin ca aici se va construi o mina moderna, proiectata sa respecte cerintele romanesti si europene, folosind cele mai bune tehnici desemnate de Uniunea Europeana. Primul lingou de aur ar fi trebuit turnat la Rosia Montana in aceasta primavara, potrivit previziunilor din urma cu cativa ani ale companiei, care a investit pana in prezent in proiectul Rosia Montana peste 350 de milioane de dolari, in conditiile in care nu a demarat inca exploatarea propriu-zisa a zacamantului auroargintifer.
In tot acest rastimp, la conducerea companiei s-au derulat mai multe echipe manageriale, planurile anuntate de acestea de-a lungul timpului inregistrand intarzieri majore, din diverse motive. In prezent, proiectul este blocat, dupa ce, in septembrie 2007, ministrul Mediului din acea vreme, Korodi Attila, anunta ca procedura de evaluare a proiectului in ceea ce priveste proiectul minier de la Rosia Montana nu va continua, intrucat certificatul de urbanism care trebuie introdus in aceasta procedura este suspendat de drept.
Saptamana trecuta, primarul din Rosia Montana, Eugen Furdui, a depus la Ministerul Mediului o lista cu semnaturile a peste patru mii de locuitori din Rosia Montana si localitatile invecinate, care s-au pronuntat in favoarea reluarii procedurilor tehnice pentru proiectul minier de la Rosia Montana. Activitatile de exploatare propuse pentru Rosia Montana sunt planificate sa dureze 16 ani si vor consta din activitati conventionale de exploatare in cariera cu tehnici de perforare, puscare, incarcare cu excavatoare hidraulice si de transport al minereului cu basculante. Locurile de munca vor varia de la 1.200, in perioada de constructie, la circa 600 in perioada de exploatare.