Zece ani de înfrăţire dintre Satu-Mare şi oraşul ungar Nyiregyhaza

Conducerea municipiului Satu Mare, alături de cea a oraşului ungar Nyiregyhaza, a sărbătorit, joi, 10 ani de la semnarea protocolului de înfrăţire dintre cele două localităţi. Evenimentul a debutat cu vernisajul unei expoziţii comune a 14 artişti din Ungaria în holul Primăriei Satu Mare, după care a urmat o şedinţă festivă a consilierilor din Satu Mare împreună cu cei unguri.

Cu această ocazie, primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, a amintit că relaţiile bune dintre cele două comunităţi locale au fost create încă dinainte de 1989, dar de-abia în 2000 s-a semnat protocolul de înfrăţire.

“Nu trebuie să colecţionăm o listă de oraşe înfrăţite, ci trebuie să realizăm legături ce se pot umple cu un conţinut valoros, ce se pot dispersa în rândul populaţiei, să nu rămână doar la nivelul de protocol. Această relaţie s-a format de la sine, prin conjunctura socială, economică şi politică de după 1990. Protocolul a fost un document care a venit ca o umbrelă peste relaţiile între întreprinderile private, instituţii şi cetăţeni. A ridicat la un alt nivel colaborarea”, a spus Ilyes.


Conform primarului, timp de 10 ani cele două municipii au colaborat la întocmirea unor proiecte comune cu finanţare europeană, urmând să pună bazele unei colaborări regionale, care să cuprindă şi parteneri din Ucraina. Viceprimarul oraşului Nyiregyhaza, Nagy Laszlo, a subliniat importanţa acestei colaborări pentru cetăţenii celor două localităţi, spunând că ar fi binevenită o triplă înfrăţire între Satu Mare-Nyiregyhaza şi Beregovo (Ucraina). AGERPRES