Municipiul Zalău speră să-şi adjudece titlul de „Oraş al Reciclării” şi să câştige finanţare pentru amenajarea unei zone de picnic, în cadrul unei competiţii în care sunt angrenate alte 25 de reşedinţe de judeţ.
Concursul este lansat de către Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România şi Institutul de Politici Publice. Acţiunea, care se va încheia pe 28 februarie 2013, vrea să stimuleze interesul primăriilor pentru colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje
Potrivit primarului Radu Căpîlnaşiu, Zalăul speră la acest titlu în condiţiile în care cantitatea de deşeuri reciclabile colectată creşte de la o lună la alta, iar cadourile de sărbători vor aduce deşeuri suplimentare.
„În luna septembrie au fost colectate 29.450 de kilograme de deşeuri reciclabile, majoritatea hârtie şi carton. În luna octombrie cantitatea de deşeuri reciclabile a ajuns la 80.170 de kilograme. Vine perioada sărbătorilor, iar ambalajele am putea spune că sunt specifice lunii cadourilor”, a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Zalăului.
Căpîlnaşiu a adăugat că această competiţie aduce un dublu beneficiu: pe de-o parte posibilitatea de a câştiga amenajarea unei zone de picnic, în valoare de 15.000 de euro – marele premiu al concursului, iar pe de altă parte promovarea unui comportament ecologic în rândul cetăţenilor oraşului.
În cazul în care reşedinţa de judeţ ar ieşi învingătoare, zona de picnic va fi amenajată într-o poiană de la periferia Zalăului, loc în care oamenii obişnuiesc să iasă la iarbă verde. Spaţiul pentru picnic ar urma să fie realizat în primul trimestru al anului viitor şi va fi unul inedit, realizat în totalitate din module de paleţi din lemn: locurile de relaxare, mesele, suporturile pentru biciclete, grătarele, ecranul de proiectat filme, zone de iluminat – toate elementele încadrându-se perfect în cadrul natural, fiind, totodată, extrem de practice pentru activităţile de recreare în aer liber. AGERPRES