Violeta Vijulie este noul preşedinte al ANFP

Violeta Vijulie este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Ea îl înlocuieşte în funcţie pe Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6.

Pe 28 octombrie, Ciucu a anunţat că îşi dă demisia de la şefia ANFP, alegând mandatul de primar câştigat la alegerile locale din septembrie. “Am preluat mandatul la ANFP pe 4 decembrie 2019 şi aproximativ sunt 11 luni de mandat. (…) Întrucât am fost instituit în funcţia de primar al Sectorului 6 (…), am 15 zile la dispoziţie ca să optez pentru una dintre cele două funcţii care sunt incompatibile, cea de preşedinte ANFP şi cea de primar al Sectorului 6. Nu am aşteptat 15 zile, am aşteptat doar câteva zile şi astăzi îmi voi prezenta demisia în faţa primului-ministru din poziţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi voi rămâne exclusiv cu funcţia de primar al Sectorului 6“, spunea, la acea dată, Ciprian Ciucu.

Violeta Vijulie ocupa funcţia de vicepreşedinte al ANFP, fiind eliberată din această calitate.

Deciziile de eliberare din funcţie a lui Ciprian Ciucu şi cea de numire a Violetei Vijulie au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. AGERPRES