Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a cerut sâmbătă consilierilor judeţeni ai Uniunii Social Liberale ca, săptămâna viitoare, să solicite referendum local pentru ca oamenii să se pronunţe dacă vor să le fie desfiinţate judeţele sau nu. „Vreau să vă rog pe toţi consilierii noştri judeţeni, din toate cele 41 de judeţe, săptămâna viitoare, să solicitaţi referendum judeţean pentru ca oamenii să spună dacă vor să le fie desfiinţat judeţul sau nu”, a afirmat Ponta, la Sala Palatului, cu prilejul prezentării viziunii USL privind administraţia publică şi dezvoltarea regională.
Liderul PSD le-a citit participanţilor la eveniment dintr-un document despre care a spus că vizează poziţia Guvernului faţă de posibila reconfigurare a teritoriului României, a structurilor administrativ-teritoriale şi care datează 17 mai 2011. Ponta a susţinut că documentul a fost semnat de Emil Boc şi ar cuprinde răspunsurile miniştrilor Dezvoltării Elena Udrea şi de Interne Traian Igaş.
„Precizăm că MDRT nu are planificată iniţierea unor dezbateri şi a unor acte normative pentru modificarea structurii administrative a României. Modificarea actualei organizări teritoriale nu e nici oportună şi nici necesară până când la nivel comunitar nu se va lua o decizie în acest sens. Măsura nu este recomandabilă în lipsa unei analize substanţiale asupra impactului socio-economic al acesteia. Considerăm că orice propunere de reorganizare administrativ-teritorială a României trebuie realizată în cadrul unui proces amplu, care să cuprindă studii de fundamentare detaliate, o analiză multi-criterială a teritoriului naţional, precum şi o componentă de consultare publică largă”, a citit Ponta din răspunsul atribuit Ministerului Dezvoltării.
În ceea ce priveşte poziţia Ministerului de Interne, Ponta a afirmat că, potrivit documentului, „până în 2013 actuala organizare administrativ-teritorială a României a fost asumată de ţara noastră în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană”. „Prin modificarea acestei date a organizării teritoriale vor fi probleme semnificative prin prezentarea programului operaţional regional al cărui buget este repartizat pe regiuni de dezvoltare. Vedeţi că până şi Igaş poate să spună lucruri inteligente? Nu putem să ne trezim peste noapte că vrem să desfiinţăm judeţe, să facem voievodate, principate sau orice altceva”, a completat Ponta. AGERPRES