persu dumitru.jpgVicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Persu a declarat, marţi, că va ataca în contencios administrativ propunerea noii alianţe formate la nivelul CJ dintre PDL – PNL de a-l revoca din funcţie la următoarea şedinţă.

„Sunt consternat de afirmaţiile făcute de deputatul Buican, liderul liberalilor vâlceni, care mă acuză pe mine pentru faptul că au denunţat protocolul încheiat cu PSD. Eu, din câte ştiu, m-am ţinut de cuvânt şi i-am ajutat pe liberali în toate problemele care au depins de PSD. Motivele sunt altele pentru noua alianţă PDL – PNL, e acea hotărâre de guvern 417 din aprilie anul ăsta prin care primăriilor liberale li s-au dat nişte fonduri. Asta e preţul trădării lor”, a precizat Dumitru Persu.

El spune că va ataca în nume personal în contencios administrativ decizia de a fi demis, ”pentru a nu târî partidul în asemenea mizerii”. „Pentru a nu târî partidul în asemenea mizerii, voi ataca în nume personal în contencios administrativ acel punct de pe ordinea de zi prin care această alianţă nouă vrea să mă demită. Oricum este nu o alianţă firească de dreapta cum le place unor să spună, este o alianţă pentru funcţii şi interese personale”, a subliniat vicepreşedintele CJ Vâlcea.

PNL a denunţat vineri protocolul încheiat cu PSD în decembrie 2009, fiind parafat unul nou cu PDL, în CJ. Noul protocol prevede, printre altele, înlocuirea vicepreşedintelui CJ social-democratul Dumitru Persu cu Marcel Poenaru (PNL). Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a invocat printre motivele ruperii protocolului cu social-democraţii că „PSD nu a respectat niciodată această alianţă şi că Dumitru Persu a încercat racolarea de primari PNL din judeţ”. AGERPRES