dragnea_liviu_ochelari.jpgSalariile în administraţia publică trebuie mărite pentru a atrage personal calificat, a declarat, vineri, în cadrul unui seminar economic, Liviu Dragnea, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. ”În ceea ce priveşte salariile nici eu nu ştiu ce caută Traian Băsescu acolo cu un asemenea salariu. O să trebuiască să mărim salariile în administraţia publică, inclusiv la primari, secretari, preşedinţi, miniştri, poate şi la preşedintele României dar aş vrea, mai întâi, să finalizăm acest RMN, această radiografie pe care o începem săptămâna viitoare să vedem dacă acesta este numărul optim pentru a funcţiona sistemul. Când o să ajungem la normativele de personal, şi asta nu vorbim peste 5 ani, ci peste 2-3 luni, şi standarde de cost, adică cheltuieli de funcţionare, atunci vedem care este numărul de personal care trebuie în sistemul public din România”, a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, se discută şi de stabilirea unor salarii care, într-adevăr, să dea posibilitatea să vină în ministere şi în instituţii publice oameni care ştiu ce au de făcut.AGERPRES