Primarul în funcţie al municipiului Moinești, Valentin Vieru, a câştigat un nou mandat în fruntea administraţiei locale, obținând 55.61% din voturile exprimate și majoritatea în consiliul local, cu 10 consilieri dintr-un total de 19.
„Vă mulțumesc tuturor, indiferent cui anume ați acordat încrederea dumneavoastră exprimată prin vot. Eu am devenit primar pentru un al doilea mandat și am convingerea că am primit această misiune din partea concetățenilor pentru că administrația locală a dovedit implicare și tenacitate, pentru că municipiul Moinești se modernizează și capătă valențe europene pe zi ce trece! De asemenea, echipa Partidului Național Liberal a reușit să obțină un număr de voturi care îi permite să aibă majoritatea în Consiliul Local. Vă sunt recunoscător! Am început transformarea orașului împreună, continuăm împreună! Știți deja, respectăm sloganul cunoscut: Promovăm valorile, stimulăm competiția, construim viitorul!”, a declarant primarul reales al municipiului Moinești, Valentin Vieru.