România conduce, în 2015, două clasamente sumbre: numărul de decese în accidente rutiere (95 de vieți pierdute pentru fiecare milion de locuitori, față de o medie europeană de 51,5) și victimele din rândul pietonilor (mai mult de o treime, în timp ce media europeană este de 22%). Astfel, circa 1.900 de români și-au pierdut anul trecut viața în accidente rutiere, iar peste 36.000 au fost răniți.
Sunt datele prezentate de directorul general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurări și Reasigurări din România (UNSAR), Florentina Almăjanu (foto), cu prilejul lansării programului ”Siguranța Rutieră – Soluții Strategice”, inițiat de ”Oameni și Companii”. În materie de siguranță rutieră, concluzia UNSAR a fost: ”lipsa siguranței în trafic, unul dintre marile pericole în România”.
Soluțiile propuse de UNSAR pentru reducerea numărului de accidente se referă la impunerea unei legi a siguranței în trafic, esențială pentru reducerea drastică a numărului de accidente, sistemul “Telematics” de tip GPS, care înregistrează numeroase informații privitoare la distanța parcursă și comportamentul șoferului la volan, și optimizarea primei de asigurare RCA, în funcție de datele operaționale și de performanță ale șoferului. Asigurătorii vor avea acces la informațiile privitoare la viteza cu care circulă șoferii, iar cei cu un comportament agresiv pe șosele vor fi nevoiți să plătească prime de asigurare mai mari.
“Siguranţa Rutieră – Soluţii Strategice” este un program de comunicare interdisciplinară şi educare cu privire la politicile naţionale de siguranţă rutieră şi implicaţiile sociale şi economice ale acestora în diverse domenii de activitate. Programul este derulat de Oameni şi Companii în colaborare cu Ad Interim Consultum. Oameni şi Companii este lider în soluţii de comunicare directă cu comunităţi business şi profesionale în România. Ad Interim Consultum furnizează consultanţă strategică pe probleme de reglementare şi managementul relaţiilor cu parteneri guvernamentali şi non-guvernamentali.