După ce mai multe suspiciuni au planat asupra fundaţiilor care au strâns bani pentru victimele din clubul Colectiv, organizaţiile neguvernamentale, printre care Crucea Roşie, Fundaţia Mereu Aproape şi Preţuieşte Viaţa, au anunțat că banii strânși au fost deja daţi către victime, precizând că există o colaborare şi cu oficiali din Ministerul Sănătăţii.

“Unele fundaţii se comportă de parcă acei bani ar fi ai lor, nu pentru răniţii din Colectiv. La nivelul Unifarm, tot ceea ce a fost donaţie s-a distribuit către spitale şi către pacienţi. Săptămâna trecută am început să distribuim către spitale kit-urile care conţin tot ceea ce este necesar pentru pacienţii răniţi la Colectiv. Aceste kit-uri nu sunt decontate de Ministerul Sănătăţii. Apoi, vom trece la următoarea fază, în care vom cumpăra creme specifice pentru arsuri”, a declarat pentru ziarul “Adevărul” Adrian Ionel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Unifarm, adăugând că toate kit-urile primite de pacienţi sunt cumpărate cu bani de la Crucea Roşie.

Doar Crucea Roşie a reuşit să strângă nu mai puţin de 1,8 milioane de euro în cadrul campaniei „Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranţă”. O parte din bani au fost deja folosiţi pentru achiziţia unor echipamente medicale în spitalele care au tratat pacienţi, în timp ce o altă parte din bani va merge direct către victime şi către familiile acestora, susţin reprezentanţii organizaţiei.

“După ce pacienţii au început să se externeze noi am spus că decontăm cheltuielile pentru tratament şi s-a luat decizia ca fiecare tânăr să primească o anumită sumă în funcţie de zilele petrecute în spital. Astfel, cei care au stat între 1 şi 7 zile în spital primesc 5.000 de lei, cei care au stat între 1 şi 21 de zile primesc 10.000 de lei, iar cei care depăşesc 21 de zile de spitalizare obţin 15.000 de lei”, a declarat Marius Ion, responsabil de logistică la Crucea Roşie.

Până în prezent, s-au primit 60 de cereri de la tinerii care au fost răniţi în clubul Colectiv. Dintre acestea, 23 sunt depuse de pacienţi care au stat spitalizaţi mai mult 21 de zile. „Toţi vor avea în continuare nevoie de susţinere. Avem o listă cu 120 de persoane care necesită ajutor, pe care am obţinut-o de la alte fundaţii implicate. Colaborarea cu Ministerul Sănătăţii abia acum începe să funcţioneze, suntem pe drumul cel bun”, a completat Marius Ion.