Unii angajaţi ai Consiliului Judeţean Tulcea vor avea lefuri mai mici cu până la 250 de lei, după ce consilierii judeţeni au aprobat luni o hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul din aparatul de specialitate al CJ.

Hotărârea, potrivit vicepreşedintelui CJ Tulcea, Dumitru Mergeani, a fost aprobată în unanimitate de consilierii judeţeni şi pune în practică Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În luna ianuarie a acestui an, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, salariile angajaţilor CJ Tulcea au crescut la nivelul maximal aprobat în urma unor hotărâri judecătoreşti. Încă din momentul respectiv, s-a atras atenţia personalului că există posibilitatea ca nivelul remuneraţiilor să scadă în momentul aplicării legii unice a salarizării. Acum, avem situaţii în care lefurile scad cu până la 250 de lei„, a declarat vicepreşedintele Mergeani. El nu a putut preciza numărul angajaţilor ale căror lefuri vor scădea cu până la 250 de lei, menţionând că, la nivelul CJ, nu s-a făcut o evaluare pe această temă.

În momentul de faţă, CJ numără peste 100 de angajaţi, iar Legea nr. 153/2017 le permite autorităţilor publice locale să stabilească nivelul de remuneraţie al personalului din subordine.

În cazul CJ Tulcea, potrivit hotărârii aprobate, nivelul lefurilor personalului din aparatul de specialitate al instituţiei nu-l poate depăşi pe cel al indemnizaţiei lunare a vicepreşedinţilor instituţiei, respectiv 11.600 lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, şi consilierii locali tulceni au aprobat o hotărâre pentru punerea în aplicare a Legii nr. 153/2017, iar în baza acesteia, nivelul lefurilor personalului angajat din cadrul Primăriei municipiului Tulcea a crescut cu până la 45%, potrivit primarului Constantin Hogea. AGERPRES