Lucrările de construire a unui pasaj rutier peste calea ferată începute în 2012, pe centura municipiului Arad, nu au fost finalizate la termenul din iulie 2023, astfel că s-a decis un nou termen pentru închiderea şantierului, respectiv noiembrie anul acesta, în timp execuţia este la un stadiu de 70%.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara au anunţat că au fost finalizate lucrările de amplasare a grinzilor.

„Pe 12 deschideri ale podului au fost montate câte 9 grinzi a câte 22 de metri fiecare, iar peste deschiderea peste calea ferată, grinzi de 28 metri. Au fost finalizate şi relocările de reţele electrice. Echipele antreprenorului SPIC SRL lucrează la placa de suprabetonare, la rampele de acces pe pasaj, montarea consolelor pentru trotuar etc. Stadiul şantierului este de aproape 70%, iar termenul de finalizare este luna noiembrie 2023”, a transmis structura regională a CNAIR.

În urmă cu patru luni, şantierul se afla la un stadiu de 50% din execuţia lucrărilor contractate.

În 12 mai 2022, DRDP Timişoara anunţase că a semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru reluarea lucrărilor la pasajul nefinalizat de pe centura municipiului Arad, început în 2012 şi cu termen iniţial de finalizare în 2013, finanţarea actuală fiind de peste 31 de milioane de lei. Atunci se precizase că termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni.

Întârzierea acestui proiect a fost una dintre cele mai mari nerealizări în municipiul Arad, îndelung comentată de localnici şi de politicieni. Proiectul trebuia încheiat în 2013, însă nu au mai fost alocate fonduri guvernamentale, iar lucrările au fost sistate imediat ce au început. În anul 2017, s-a reluat licitaţia de atribuire a lucrărilor, iar şantierul a fost redeschis în toamna anului 2018. Totuşi, s-a lucrat doar câteva luni, pentru că în 2019 muncitorii s-au izbit de refuzul unor proprietari ai terenurilor din apropiere de a permite relocarea reţelelor de electricitate. Fără front de lucru, firma s-a retras de pe şantier, după ce a realizat sub 20% din lucrările contractate, în condiţiile în care pasajul ar fi trebuit dat în folosinţă în februarie 2020.

Arădenii şi şoferii aflaţi în trecere resimt lipsa acestui pasaj, pentru că sunt nevoiţi să traverseze o cale ferată unde barierele coboară foarte des, astfel că pe centură se formează coloane de câţiva kilometri de mai multe ori pe zi. AGERPRES