Consiliul Judeţean Dolj a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, alocarea sumei de un milion de ei Aeroportului din Craiova pentru realizarea iluminatului arhitectural şi automatizarea accesului în parcări. Cu aceşti bani Aeroportul din Craiova ar urma să realizeze, potrivit hotărârii CJ Dolj, ‘un sistem de iluminat modern, de efect, care să evidenţieze caracterul dinamic al activităţilor portuare, încadrat în mod organic în ansamblul modern arhitectonic şi care să ridice automat standardul aeroportului şi să facă din acesta un obiectiv de referinţă în ansamblul arhitectonic zonal’.
Pentru toate acesta, la Aeroportul Craiova se vor monta diverse baghete luminoase, proiectoare şi stâlpi de iluminat. Consilierul PDL Cosmin Ruşulescu a solicitat detalii privind realizarea acestor obiective, având în vedere că până acum Consiliul Judeţean a investit milioane de euro la Aeroportul Craiova, iar preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa (PSD), a afirmat că urmează să se realizeze o licitaţie.
‘Se conturează o investiţie a CJ care va fi de excepţie şi poate va fi una dintre cele mai importante din regiune (n.red. – investiţiile făcute la Aeroportul Craiova). Au fost cinci etape de dezvoltare la aeroport cu cinci corpuri de clădiri diferite şi nu mai trebuie ca fiecare preşedinte de CJ care vine să mai facă o clădire la aeroport. Ceea ce facem aici facem pentru următorii 10-15 ani. Cu cât facem aceste lucruri, cu atât mai multe companii aeriene vor fi din ce în ce mai interesate de Craiova’, a declarat preşedintele CJ Dolj. AGERPRES