Primaria Capitalei a supus dezbaterii publice mai multe proiecte de hotarare pentru aprobarea unor PUZ-uri necesare construirii unor imobile, cel mai inalt urmand sa fie ridicat pe Bulevardul Poligrafiei din sectorul 1 si sa aiba 29 de etaje si o inaltime maxima de 120 de metri.

Potrivit proiectului de hotarare privind aprobarea Planul Urbanistic Zonal (PUZ) din Bulevardul Poligrafiei numerele 49-51 din sectorul 1 al Capitalei, pe o suprafata de teren de 3.393 metri patrati ar urma sa fie construit un imobil de birouri care ar putea avea 29 de etaje si o inaltime maxima de 120 de metri.

Un alt proiect de hotarare privind aprobarea unui PUZ in Bulevardul Timisoara numarul 14 din sectorul 6, pe o suprafata de teren de 27.314 de metri patrati ar urma sa fie construit un ansamblu de locuinte si birouri, cu imobile care vor avea intre cinci si 24 de etaje si o inaltime maxima de 90 de metri. Beneficiarul acestui proiect este societatea Voronet Development.

Cel de-al treilea proiect supus dezbaterii publice priveste aprobarea unui PUZ in strada Sergent Nutu Ion nr. 8-12, din sectorul 5, pentru construirea unui ansamblu de locuinte colective care vor putea avea pana la 14 etaje si o inaltime maxima de 60 de metri. Totodata, in expunerea de motive a proiectului de hotarare este prevazut ca „se accepta posibilitatea edificarii a doua accente cu regim de inaltime P+20”. Beneficiarul proiectului este societatea Universalcoop.

Un alt proiect de hotarare vizeaza aprobarea unui PUZ in Soseaua Oltenitei numarul 208, din sectorul 4, pentru construirea, pe o suprafata de teren de 5.152 de metri patrati, a unui ansamblu de imobile cu functiuni mixte, care vor avea intre 15 si 21 de etaje si o inaltime maxima de 90 de metri. Beneficiarul acestui proiect este societatea Smart Development.

Consilierii municipali au aprobat, la sfarsitul lunii ianuarie, 20 de proiecte de PUZ-uri, intre care se afla si cel privind construirea unui bloc de locuinte cu 24 de etaje, in zona Lujerului din cartierul Militari, in sectorul 6 al Capitalei, care va avea o inaltime de maxim 116 metri.