Un grup de investitori italieni din provincia Trento a participat vineri la o întâlnire cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Gorj, în urma căreia s-au început demersurile pentru construcţia câtorva microhidrocentrale pe cursul Gilortului, în apropiere de localitatea Novaci, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adina Andriţoiu.
Potrivit acesteia, cele două companii reprezentate la discuţii, Abitech şi SERG, aparţinând consorţiului tehnologic Trentino, au obţinut deja avizele şi aprobările pentru demararea lucrărilor hidrotehnice.
„Microhidrocentralele vor produce energie electrică pentru sistemul energetic din Gorj şi vor asigura locuri de muncă pentru zona oraşului Novaci şi a localităţilor limitrofe. La întâlnire au participat atât reprezentanţii constructorului, cât şi ai investitorului italian. Partenerii din cadrul consorţiului se află la a doua colaborare internaţională, alte câteva microhidrocentrale asemănătoare cu cele de la Novaci aflându-se în etape premergătoare începerii construcţiei în Bulgaria. Nu se cunoaşte deocamdată valoarea exactă a investiţiei”, a mai spus Adina Andriţoiu. AGERPRES