Consiliul Judeţean Cluj va construi un turn de 24 de etaje lângă viitorul stadion municipal, conform unei hotărâri adoptate joi de consilierii judeţeni. Turnul ar urma să aibă 24 de etaje şi o parcare de 385 de locuri, iar valoarea investiţiei se ridică la peste 50 de milioane de euro.
Preşedintele CJ, Alin Tişe, a declarat că în primăvară va fi organizată licitaţia.

„Consiliul Judeţean vrea să construiască o clădire turn multifuncţională şi un parcaj subteran lângă noul stadion municipal. Studiul de fezabilitate aprobat prevede că turnul va avea 24 de etaje şi o înălţime maximă de 107 metri, iar parcarea un număr de 385 de locuri. În turn vor funcţiona un hotel de patru stele şi birouri de clasa A. Investiţia se ridică la 50,2 milioane de euro, finanţarea urmând să fie asigurată de un investitor privat, care va veni cu banii lui”, a precizat Alin Tişe.


În schimbul investiţiei, firma câştigătoare va folosi turnul şi parcarea un anumit număr de ani. Preşedintele CJ a precizat că, în cazul în care nu vor exista doritori, construirea turnului va trebui să mai aştepte, deoarece Consiliul Judeţean nu are banii necesari. În proiectul viitorului stadion – aflat în construcţie – era prevăzut un turn multifuncţional care urma să fie acordat firmei ce făcea investiţia în construirea stadionului, dar până la urmă viitoarea arenă se construieşte din fondurile CJ. AGERPRES