Trenul metropolitan Bucureşti – Ilfov va putea fi folosit din 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).
Astfel, în viitor, distanţa de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, faţă de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condiţiile actuale de trafic.
Viitoarea reţea de tren metropolitan Bucureşti – Ilfov va fi prezentată, miercuri, la o dezbatere organizată în cadrul „Săptămânii europene a mobilităţii”, la care vor fi prezenţi primarul general Nicuşor Dan şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma. În cadrul conferinţei, publicul va putea afla ce anume presupune demararea unui astfel de proiect, care sunt investiţiile necesare, ce s-a realizat până în prezent şi care sunt paşii următori.
Pentru introducerea serviciilor de tren urban şi metropolitan, TPBI a ţinut cont de reţeaua feroviară istorică din zonă. Astfel, au fost propuse să funcţioneze 16 servicii (linii). Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 kilometri / oră).
Prin realizarea investiţiilor necesare pentru introducerea şi, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban şi metropolitan Bucureşti – Ilfov se urmăreşte crearea unei noi alternative la transportul cu maşina personală în Regiunea Bucureşti – Ilfov.
Totodată, vor fi reduşi timpii de călătorie necesari navetei, asigurându-se o legătură de transport între localităţi, în interiorul Capitalei, precum şi între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” şi celelalte localităţi din regiune, inclusiv către polul de cercetare de la Măgurele şi zonele turistice Snagov şi Cernica. Un alt efect ar fi implementarea unor proiecte de regenerare urbană în zona de cale ferată, precum şi crearea de noi oportunităţi pe piaţa forţei de muncă.
Sunt propuse 16 servicii (18 linii): Gara de Vest – Răzoare – Progresu – Jilava – Vidra; Gara de Nord – Gara de Vest – Progresul – Veseliei; Gara de Nord – Pantelimon – Progresul – Veseliei; Gara Obor – Chiajna – Gara de Vest – Cotroceni; Gara Obor – Jilava – Gara de Vest – Cotroceni; Orbital Bucureşti; Gara de Nord – Aeroport T1; Gara Obor – Aeroport T1; Gara Obor – Gara Băneasa – Aeroport T1; Gara Obor – Tunari – Aeroport T1; Gara de Nord – Aeroport T2; Gara de Nord – Chitila – Scroviştea; Gara Obor – Brăneşti – Islaz; Gara de Nord – Chiajna – Domneşti; Gara de Nord – Chitila – Săbăreni; Gara de Nord – Mogoşoaia – Grădiştea; Gara de Nord – Căciulaţi – Snagov; Titan Sud – Tânganu. AGERPRES