Tranzactii imobiliare de 12 milioane de euro in al doilea trimestru al anului, in Romania

Tranzactiile imobiliare din Romania au insumat in perioada aprilie-iunie 12 milioane euro, cea mai redusa valoare trimestriala din ultimii cinci ani, in scadere cu 98% fata de rezultatul din perioada similara din 2008, de 696 mil. euro, reflectand blocajul pietei, potrivit Cushman&Wakefield Romania.

In prima jumatate a anului, valoarea tranzactiilor imobiliare a fost de 62 de milioane de euro, cu 92% mai redusa fata de primul semestru de anul trecut (815,3 milioane euro).

“Incertitudinile privind stabilitatea economica a Romaniei si scaderea ratingului de tara au condus la scaderea interesului investitorilor internationali”, a declarat intr-un comunicat Costel Florea, reprezentant al Departamentului Investitii al companiei de consultanta.

“In medie, incepand cu luna octombrie 2008, randamentele proprietatilor imobiliare au crescut cu 25 bps per trimestru (0,25 puncte procentuale, n.r.), cifra peste media europeana din trimestrul 2 al anului 2009. Aceste randamente sunt totusi doar ipotetice, deoarece inca nu au fost inregistrate tranzactii la valori de peste 9%”, a spus Florea.

Chiriile au scazut pe toate segmentele, dar in special pe cel industrial. In general au fost inregistrate scaderi ale valorii chiriilor cuprinse intre 10% si 30%, in functie de sectorul pietei imobiliare si de valoarea de referinta la nivelul anului 2008. Cele mai mari scaderi sunt raportate in sectorul spatiilor comerciale de strada pentru care exista o diminuare semnificativa a cererii si sunt consemnate diminuari de 20-30% ale valorii chiriilor. Si pe piata rezidentiala chiriile sunt mai reduse, cu 10%-15%.

Singurul lucru atractiv pentru piata din Romania il poate constitui pretul in scadere al proprietatilor (randamentele crescute ale proprietatilor). Cu toate acestea, tinand cont ca exista proprietati care ofera randamente de 8% pe an in tari precum Germania sau Anglia, atentia investitorilor ramane orientata preponderent spre aceste tari”, a spus Florea.

El apreciaza ca revenirea pietei imobiliare lcoale va fi foarte lenta, si probabil va fi necesara o perioada de minim cinci ani pentru a mai ajunge la randamentele inregistrate in 2007. Un avantaj major al pietei imobiliare poate fi reprezentat de valoarea scazuta a stocului de spatii existent pentru toate segmentele.