Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti

Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de guvern publicată pe 22 octombrie în Monitorul Oficial. Berbeceanu îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Cojanu, care a fost numit în funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Totodată, Guvernul a decis joi printr-o hotărâre, care a fost publicată în Monitorul Oficial, eliberarea din funcţia de subprefect al municipiului Bucureşti a Matildei-Nicoleta Goleac.

Tot printr-o hotărâre de guvern, Adina-Claudia Moiseanu a fost numită subprefect al judeţului Buzău, înlocuind-o în funcţie pe Elena Preda. AGERPRES