Dealerul Toyota Mega Auto din Iaşi a primit premiul pentru Excelenţă în Satisfacţia Clienţilor, acordat la nivel european. Recunoaşterea şi premierea dealerului ieşean a avut loc în cadrul celei de-a cincea ediţii a Premiilor Europene pentru Excelenţă în Satisfacţia Clienţilor Toyota Ichiban, organizată cu ocazia Conferinţei Distribuitorilor Europeni, la Paris, la sediul Le Rendez-Vous Toyota.
Criteriile pe baza cărora au fost evaluaţi participanţii s-au încadrat în două categorii – satisfacerea clienţilor în momentul vânzării şi satisfacţia post-vânzare.
“Sintagma clientul pe primul loc rămâne pentru noi un punct de reper din filozofia Toyota. Vă asigur că toţi membrii echipei Toyota depun toate eforturile pentru a livra cele mai bune servicii şi pentru a oferi deplină satisfacţie pentru clienţi. Câştigătorii acestei ediţii sunt cei mai buni dintre cei buni, întrucât satisfacerea deplină a clienţilor reprezintă un principiu al activităţii lor cotidiene”, a declarat Tadashi Arashima, CEO şi Preşedinte al Toyota Motor Europe.
Aproximativ 2600 de retaileri din întreaga Europă au fost evaluaţi pe baza rezultatelor unui studiu privind satisfacţia clienţilor, introdus pentru prima oară de Toyota Motor Europe în 2006. În cadrul celei de-a cincea ediţii a Premiilor Toyota Ichiban, Toyota Motor Europe a premiat 41 dealeri din 31 de pieţe, drept recunoaştere pentru contribuţia lor la creşterea Toyota în Romania şi în Europa.
Companiile câştigătoare au fost selectate pentru performanţe excepţionale în termeni de satisfacţie la vânzare şi service. Dealerul Toyota Mega Auto din Iaşi a dovedit grijă faţă de modul în care clienţii sunt primiţi în showroom, li se explică produsele cu profesionalism şi sunt oferite sesiuni de drive test pentru fiecare cumpărător. Pentru service au fost luate in calcul urmatorele aspecte: reparatiile executate la timp şi corect de prima data, respectarea preturilor impuse de producator si transparenta cu care au fost executate lucrarile. Au fost evaluate, de asemenea, precizia şi punctualitatea livrării şi a acţiunilor de follow-up.
“Suntem bucuroşi că am primit acest premiu şi că serviciile pe care le-am oferit au fost la nivelul aşteptărilor clienţilor. Chiar şi în această perioadă grea am reuşit să tratăm toate cerintele clienţilor cu promptitudine şi acest lucru ne aduce rezultate importante: in 2009 aveam o cotă de piată de 4.49% din piata auto a Iaşului şi acum, după încheierea primului trimestru din 2010, avem o cota de piaţă de 7.37%. Obiectivul nostru este acela de a ne trata clienţii în continuare cu aceeaşi responsabilitate şi implicit, de a păstra premiul şi in 2010”, a declarat Gabriel Manolache, Director General al Mega Auto, dealerul Toyota din Iaşi.
Termenul “Ichiban” este cuvântul japonez provenit din sloganul Toyota – “Okyakusama Ichiban”, care înseamnă “Clientul pe primul loc”. “Ichiban” se traduce prin “numărul unu” sau “primul”.
Toyota Motor Europe NV/SA (TME) coordonează activitatea de vânzări şi marketing a vehiculelor Toyota şi Lexus, a pieselor de schimb şi accesoriilor, precum şi operaţiunile Toyota de producţie şi inginerie. Toyota are 80.000 de angajaţi în Europa, direct şi indirect, şi a operat investiţii de peste 7 miliarde Euro din 1990. Oparaţiunile Toyota în Europa sunt susţinute de o reţea format din 30 de companii naţionale din 56 de state, un total de 3.000 de showroom-uri şi nouă fabrici. În 2009, Toyota a vândut 882.000 de unităţi Toyota şi Lexus în Europa.