Consiliul local al municipiului Drobeta Turnu Severin a hotărât, în şedinţa din luna martie, acordarea cu titlu gratuit, unor tineri, a unor suprafeţe de teren pe care să-şi construiască casă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Constantin Gherghe.

Potrivit sursei citate, cei 62 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor primi fiecare 250 metri pătraţi din parcelele de teren identificate de administraţia locală în zona de nord-vest a localităţii.

”În evidenţele primăriei avem un număr de 502 cereri. Vom selecta, în baza unor criterii, cazurile cele mai delicate”, a precizat Gherghe. În cursul anului 2009 un număr de alţi 125 de tineri au fost împroprietăriţi în acelaşi mod, dar o mică parte dintre aceştia nu au respectat condiţia impusă de a începe lucrările de construcţie în 12 luni, motiv pentru care terenurile vor fi preluate şi încredinţate altora. AGERPRES