Primul ministru Calin Popescu-Tariceanu a declarat, la Slatina, unde a participat la sedinta Comitetului pentru Situatii de Urgenta, ca nici un judet din tara nu are dotari corespunzatoare pentru a face fata unei situatii de urgenta.
„Stam foarte prost la capitolul barci, motopompe de evacuare a apelor, iar peste 98% din tehnica aflata in dotarea pompierilor trebuia sa fie casata de mult”, a declarat premierul. Tariceanu a adaugat ca Guvernul negociaza cu Banca Mondiala un imprumut de 276 milioane euro pentru a-i folosi la dotarea corespunzatoare a inspectoratelor pentru situatii de urgenta.