Curtea de Apel Targu Mures, printr-o sentinta definitiva si irevocabila, a stabilit ca, potrivit unui raport al Curtii de Conturi, primarul Dorin Florea (foto) si alte patru persoane din comisia de licitatii pentru vanzarea unor spatii, se fac vinovati de prejudicierea bugetului local cu circa 4 miliarde de lei.
Instanta a fost sesizata de Curtea de Conturi, in urma controlului anual, asupra unei licitatii
pentru vanzarea unor spatii organizate de primarie in anul 2001. Potrivit raportului Curtii de Conturi inaintat instantei, vinovati de acest prejudiciu se fac primarul Dorin Florea, Grama Maria, sef Serviciu concesionari, inchirieri, vanzari din primarie, juristul municipalitatii, Cosmin Barbu, seful SC Locativ SA, Mircea Farcasan si reprezentantul Consiliului local in comisia care s-a ocupat de vanzare, Mihai Porutiu, fostul consilier local. Potrivit Rompres, in urma controlului efectuat la Primaria Targu Mures, inspectorii Curtii de Conturi a Romaniei au descoperit ca acestia au incalcat legea concurentei, acceptand desfasurarea unei licitatii publice cu strigare, la care au participat doar doua firme, conduse de aceiasi administratori.

„Hotararea a fost aplicata dupa sase licitatii consecutive organizate de primarie la care nu s-a prezentat nici un ofertant. Am invocat in aparare, conform Codului de procedura civila, exceptia tardivitatii recursului, o exceptie absoluta, care, daca este admisa, nu se mai intra pe fond. Nu ni s-a admis”, a declarat Maria Grama, sef Serviciu concesionari, inchirieri, vanzari din primarie, membra a comisiei de licitatie incriminate. Maria Grama a spus ca se va incerca promovarea unei cai exceptionale de atac, o contestatie in anulare, intrucat „e vorba de o eroare judiciara”. La randul sau, juristul Constantin Barbu sustine ca se vor gasi motive extraordinare de atac a
sentintei Curtii de Apel.