Abonaţii sistemului public de termoficare al Sucevei vor rămâne fără apă caldă, începând din 7 octombrie, iar în această iarnă riscă să nu beneficieze de încălzire, a declarat, luni, preşedintele societăţi Adrem Invest, Adrian Bodea.

El a spus că Bioenergy, noua centrală pe biomasă al cărei acţionar este Adrem Invest, se închide din cauza blocajului financiar şi a lipsei materiei prime. Bodea a menţionat că se va proceda la repornirea centralei doar atunci când va fi semnat un contract ferm între Bioenergy şi societatea care transportă şi distribuie agentul termic, SC Termica SA Suceava, prin care Bioenergy să primească lunar 42% din încasări.

Potrivit lui Bodea, datoriile SC Termica SA faţă de Bioenergy sunt, în prezent, de 16 milioane de lei. El a precizat că în depozitele Bioenergy se află 10.000 de tone de biomasă, dar întreaga cantitate este pusă sub sechestru de firma furnizoare, Holzindustrie Schweighofer. Totodată, SC Termica SA are de recuperat de la populaţie echivalentul a 4 milioane de euro.

Bodea a arătat că noua centrală de cogenerare de la Suceava a fost construită în beneficiul comunităţii, pentru a putea oferi sucevenilor o soluţie foarte bună de încălzire, respectiv de a oferi apă caldă şi căldură la cel mai mic preţ al gigacaloriei din România. Centrala de cogenerare pe biomasă funcţionează în proporţie de peste 90% pe biomasă.

”Noi credem în continuare în sistemul centralizat de încălzire al municipiului şi în sucevenii care au făcut eforturi să plătească facturile pentru acest serviciu şi doresc să le mulţumesc pe această cale. Obiectivul Bioenergy Suceava este să ofere sucevenilor o energie produsă şi livrată în sistemul public la un preţ mai redus faţă de energia produsă şi livrată în sistem individual, prin centrale termice de apartament. Credem cu tărie în continuare în obiectivul nostru, pe care îl putem atinge într-o perioadă de 2-3 ani. În momentul de faţă, activitatea Bioenergy este practic blocată de către compania Termica, care se află între suceveni şi Bioenergy. Până când nu se va încheia un acord între Termica, Primăria Municipiului Suceava şi Bioenergy, aceasta din urmă nu va mai putea livra energie termică. Propunerea noastră de acord tripartid se află deja pe masa primarului şi a administratorului special de la Termica. Depinde de partenerii noştri când vom putea relua livrarea către suceveni”, a spus Bodea.

El a spus că, în contextul prezentat, decizia de închidere temporară a centralei de cogenerare pe biomasă este singura soluţie viabilă.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut din nou apel la populaţie să achite facturile restante către SC Termica SA, de circa 4 milioane de euro, avertizând că în caz contrar nu se va beneficia de căldură în această iarnă. Totodată, săptămâna trecută, Lungu a făcut apel şi la conducerea Termica să folosească surplusul de personal la recuperarea datoriilor de la populaţie. ”Fac un apel şi la Termica. Cel mai simplu e să de dai telefon la Primărie şi să te plângi că nu ai bani. Au atâţia oameni acolo, mai mulţi decât trebuie, să-i pună să meargă pe teren să încaseze banii de la populaţie”, a spus Lungu. AGERPRES