Fostul prefect de Suceava, Florin Sinescu, susţinut de PSD, a depus, joi, jurământul în calitate de subprefect al judeţului în locul liberalului Alexandru Şalup, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sistem online, în prezenţa ministrului de Interne, Lucian Bode.
„Pe 11 mai s-ar fi împlinit 10 ani de când am fost numit în funcţia de prefect. Atunci în calitate de înalt funcţionar public, în această perioadă ce urmează în calitate de funcţie de demnitate publică, sigur cu aceleaşi provocări şi poate cu altele în plus, din păcate. Şi aici vorbim de pandemia de COVID-19 şi de acest conflict care este la frontiera dintre România şi Ucraina. În finalul mandatului trecut spuneam că am reuşit să depăşim orgoliile instituţionale şi personale, astfel încât să înţelegem cu toţii că avem de rezolvat problemele judeţului Suceava şi ale sucevenilor. În continuare cred acelaşi lucru, că făcând echipă cu domnul prefect Moldovan, cu domnul subprefect Şologon, cu dumneavoastră membrii Colegiului Prefectural să putem să venim să rezolvăm vasta problematică pe care o avem la nivelul judeţului Suceava şi chestiunile care pe lângă cele legate de conflictul militar ţin de problematica socio-economică (…) Vreau să vă asigur de toată disponibilitatea, de toată capacitatea profesională pentru a face o echipă”, a spus Sinescu.
Florin Sinescu a ocupat funcţia de prefect al judeţului Suceava în perioada 11 mai 2012 – 25 martie 2015.
El a fost înlocuit din funcţie după ce a fost cercetat de DNA Suceava. În decembrie 2017 a fost clasat dosarul în care fostul prefect fusese acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, conflict de interese, uzurparea funcţiei şi uz de fals, constatându-se că demersurile făcute de Florin Sinescu în calitatea de prefect au vizat soluţionarea, conform îndatoririlor pe care le avea, a unor situaţii apărute în localităţi ale judeţului, iar pentru unele acuzaţii s-a constatat că fapta nu există. AGERPRES