Suceava: administratiile locale, sfatuite sa atraga finantari externe

Administratiile sucevene din mediul rural sunt sfatuite sa intocmeasca proiecte pentru atragerea de finantari externe in vederea modernizarii drumurilor comunale deoarece, de la buget, sunt alocate fonduri total insuficiente.
Recomandarea a fost formulata de vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Stela Acatrinei. Ea a declarat ca drumurile comunale din Suceava insumeaza 713,2 kilometri si a adaugat ca, pentru modernizarea lor, ar trebui 395 de miliarde de lei. Stela Acatrinei a precizat ca, din acest total, doar 56 km sunt asfaltati, in timp ce restul nu inseamna, practic, decat niste simple drumuri pietruite si din pamant compactat.