Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, contestă ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern la începutul săptămânii şi susţine că acestea stopează investiţiile începute, eforturile unităţilor administrativ-teritoriale de a atrage investitori, dar şi proiectele cu finanţare europeană declarate eligibile.
Ştefan Ilie a declarat că, prin ordonanţele aprobate, municipiul Tulcea este obligat să cheltuie în următoarele luni sume la nivelul mediei celorlalte luni, fapt care afectează derularea investiţiilor începute.
„Noi avem plăţi de făcut în luna noiembrie şi decembrie care depăşesc această medie. Avem situaţii de lucrări asumate de diriginţi de şantier. Oamenii şi-au făcut treaba. Am cerut să se menţioneze cheltuieli justificate, pentru că nu facem cheltuieli noi”, a afirmat primarul.
Prin intermediul Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ştefan Ilie a solicitat, de asemenea, ca Guvernul să asigure cheltuielile necesare realizării lucrărilor premergătoare punerii în practică a proiectelor declarate eligibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Avem un proiect admis ca finanţabil, dar nu am semnat contractul. Pentru proiectul respectiv trebuie să facem studii premergătoare proiectării şi execuţiei, expertize tehnice. Acestea ne sunt anulate, iar asta înseamnă că nu mai putem încheia un proiect pentru care am obţinut finanţare, care a fost declarat eligibil, dar pentru care nu am semnat contractul încă. Această ordonanţă calcă peste efortul comunităţii şi al şcolii care trebuie reabilitată”, a mai spus Ştefan Ilie.
În opinia edilului, prin cele două ordonanţe adoptate, Guvernul încearcă să recupereze deficitul din banii municipalităţilor.
„De exemplu, noi stăm cel mai prost la colectarea TVA-ului. Avem un TVA necolectat de vreo 35-40% care înseamnă opt miliarde de euro. Nu poţi acoperi acest deficit cu banii municipalităţilor. Practic, noi făcând economii, nu înseamnă că virăm banii la stat, ci că vom primi din TVA şi din impozitul pe venit mai puţin la anul, deşi scopul unei municipalităţi e de a aduce cât mai mulţi investitori. Dacă sectorul privat e dezvoltat înseamnă că municipalitatea va colecta bani din TVA şi din impozitul pe venit. Or prin aceste ordonanţe se opreşte practic efortul multor municipalităţi de a se dezvolta, din banii municipalităţilor, ai locuitorilor se acoperă alte goluri bugetare şi nu este corect. Cred că aceste ordonanţe trebuie ajustate”, a menţionat Ştefan Ilie.
El a adăugat că propunerile de modificare a actelor normative iniţiate de membrii AMR se discută zilele acestea în Parlament. În context, edilul a menţionat că primăria a obţinut 80 de milioane de euro finanţări nerambursabile pentru realizarea mai multor proiecte, iar pentru acestea autoritatea locală trebuie să asigure atât cofinanţare, cât şi cheltuieli neeligibile în cuantum de aproximativ 20 de milioane de euro.
„Noi am obţinut finanţare pentru şcoala respectivă, dar între timp preţurile au crescut, iar în unele cazuri trebuie să punem 10% sau 20%, chiar avem şi cazuri de 40-50%. Standardul de cost şi proiectele a fost făcute când erau nişte preţuri, numai că între timp preţurile s-au modificat, iar noi trebuie să acoperim sumele pe care nu le avem. Nu putem renunţa la finanţare pentru că, până la urmă, chiar şi o finanţare de 50% dacă primeşti, tot e un lucru extraordinar de important. (…) Pentru că autorităţile naţionale au negociat cu Comisia Europeană şi au făcut standardul de cost, soluţia corectă este ca statul să garanteze aceste sume şi să nu împovăreze autorităţile locale care trebuie să cofinanţeze şi existenţa serviciilor de utilitate publică”, a conchis Ştefan Ilie. AGERPRES