Conducerea Primăriei Covasna, care a lansat la începutul anului un apel public pentru realizarea brandului acestei staţiuni de interes naţional, a prelungit termenul de depunere a proiectelor până la sfârşitul lunii august.
Primarul Gyero Jozsef a declarat că este foarte important ca staţiunea Covasna să aibă un brand, respectiv un slogan şi un logo, care să exprime într-o formă sugestivă valorile locale, factorii naturali, terapeutici, antropici şi culturali de care dispune oraşul şi care să o individualizeze şi să contribuie la promovarea acesteia pe plan naţional şi internaţional.
„Este important să avem un brand al staţiunii care să ne reprezinte în mod unitar. Dar acest lucru nu exclude dreptul unităţilor turistice sau agenţilor economici de a avea şi propriul brand. (…) Până acum am primit o serie de propuneri, dar încă nu am închis apelul (…), aşteptăm şi alte oferte până la sfârşitul acestei luni. (…) Dorim să avem un brand propriu pe care să îl înregistrăm la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM)”, a declarat Gyero Jozsef.
Potrivit acestuia, proiectele pot fi trimise până pe data de 31 august pe adresa Primăriei Covasna. AGERPRES