Spitalul Municipal de Urgență Moinești își extinde spațiile de spitalizare și a blocului bloc materno-infantil

Spitalul Municipal de Urgență Moinești continuă și în 2020 planul strategic de modernizare, extindere, reabilitare și dotare cu aparatură medicală. Sunt proiecte mari, adaptate standardelor medicale actuale, pe un program de conformare care are ca termen de finalizare sfârșitul acestui an. Odată cu implementarea lor, condițiile de spitalizare, accesul populației la serviciile medicale de calitate și echiparea tuturor secțiilor și compartimentelor spitalului vor duce la asigurarea unui act medical de înaltă performanță, în toate specialitățile din această unitate medicală, care, de la an la an, crește și se dezvoltă.

Prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, are planuri mari și în 2020 pentru dezvoltarea unității medicale pe care o conduce de aproape 20 de ani. Spitalul are acum 414 paturi grupate în 40 de secţii și compartimente, tomograf, RMN, 11 linii de gardă, 122 de medici (iar în acest an vor mai veni încă 22 de rezidenți pe post) și un total de circa 600 de salariați, sistem de telemedicină, heliport, centru de cercetare şi locuinţe pentru medici.

Unitatea, care înregistrează anual în jur de 120.000 de pacienți, este clasificată la gradul III potrivit prevederilor OMS 844/2011 și acreditată între primele 4 spitale din România de către Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor. Iar investițiile continuă, pe bandă rulantă. Nu mai puțin de 9 proiecte noi sunt deja pe masa de lucru a managerului Adrian Cotîrleț, proiecte care vor fi implementate în acest an, unele dintre ele începute încă de anul trecut, pe partea de proiectare, întocmire de documentație și atragere de fonduri.

  • Extindere spații spitalizare – documentația pentru acest amplu proiect a fost întocmită și suportată cu bani de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv 119.500 lei. Proiectul este acum în stadiul de licitație efectuată de Compania Națională de Investiții (CNI), care a alocat și toți banii necesari, s-a stabilit și câștigătorul licitației, iar luna aceasta se va încheia și contractul de executare, cu termen de finalizare de un an.

Extinderea propusă, de circa 1.000 mp (cu ridicare a încă unui etaj, pe clădirea actuală a Compartimentului de Primiri Urgențe), va fi prevăzută cu spații destinate Compartimentului de spitalizare de zi cu 20 de paturi plus 31 de paturi de spitalizare continuă, alte 4 cabinete din ambulatoriu de specialitate, cât și compartimente, conform structurii aprobate, iar asistența medicală va fi asigurată de personalul medical de specialitate încadrat în spital, care va forma o echipă de colaborare interdisciplinară de cea mai bună calitate.

  • Extindere bloc materno-infantil – și aici documentația a fost întocmită și suportată tot cu bani de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv 147.560 lei. Practic se va ridica o clădire nouă, de 6 etaje, lângă corpul actual al spitalului, pe o suprafață utilă de aproximativ 5.700 mp ce va cuprinde secţiile Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie (OG), săli de operație, ATI și Laborator clinic adiacente acestor specialități medicale, ce vor fi amenajate la standardul de exigență al anului 2020. În acest fel se va realiza integrarea secțiilor dedicate îngrijirii copiilor, pentru toate grupele de vârstă, în aceeași incintă.

Tot aici vor fi și spații administrative, dar și un nou Heliport modern, pe ultimul nivel al clădirii, ce va fi funcțional 24 h din 24 (cel de acum e funcțional doar pe timpul zilei). În noua clădire vor fi cele 53 de paturi pe OG și 25 de paturi pentru Pediatrie și Chirurgie Pediatrică. Această construcție va constitui o oportunitate și pentru reorganizarea spațiilor rămase libere la nivelul secțiilor / compartimentelor / serviciilor.

  • Reabilitare bloc operator aseptic – stadiu proiectului este la întocmirea DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție). Documentația proiectului a fost întocmită și suportată tot din veniturile proprii ale spitalului, respectiv 69.615 lei. Prin acest proiect se vor îmbunătăți tehnologic sălile de operații, dar și cele din sectorul preoperator, se va instala un sistem de aer steril în tot blocul operator, iar dotările aferente sunt deja asigurate.
  • Dotarea ambulatoriului de specialitate – proiect accesat prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, împreună cu Agenția de Dezvoltare Regională NE.
  • Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vaslui, Bacău și Neamț: parteneriat Ministerul Sănătății / Spital Municipal de Urgență Moinești.
  • Îmbunătațirea accesului populației din județele Vaslui, Bacău și Neamț la servicii medicale de urgență: tot printr-un parteneriat Ministerul Sănătății / Spital Municipal de Urgență Moinești.
  • Dotare echipamente medicale prin Ministerul Sănătății: 53 de bucăți, în valoare de 5,1 milioane de lei. Finanțator, Ministerul Sănătății (solicitarea a fost lansată). Spitalul a derulat deja licitația, s-a încheiat și un acord cadru cu firma câștigătoare, se așteaptă doar banii necesari, care se speră să fie bugetați pe anul 2020.
  • Dotare echipamente medicale din venituri proprii: 35 de bucăți, în valoare de 1,9 milioane de lei. Finanțator, Spital Municipal de Urgență Moinești (acum se lucrează la întocmirea documentației de licitație).
  • Program de Conformare

Acesta presupune un plan de conformare impus de normele sanitare în vigoare, care a început deja în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, pe un buget de 1,4 milioane de lei, bani din venituri proprii.

„Prin toate aceste investiții urmărim îmbunătățirea continuă a calitații serviciilor medicale, ce reprezintă o prioritate absolută prin implicarea activă a conducerii spitalului, creșterea accesului la serviciile de sănătate, precum și satisfacerea nevoilor și așteptărilor pacienților care se adresează spitalului nostru. Urmărim, de asemenea, furnizarea de servicii medicale consistente și uniforme, cu rezultate performante în limitele bugetului și îmbunătățirea sistemului de sănătate cu viteza cerută de societate și de organismele guvernamentale. Pentru reabilitarea Blocului operator am găsit o mare deschidere și susținere la Consiliul Județean Bacău, inclusiv la președintele acestuia Sorin Brașoveanu, susținere pe care sper să o regăsesc și la nivel local, la Primăria Moinești și la Consiliul Local Moinești, proprietarul acestui spital, care, din păcate, în ultimii 4 ani, din 2016 și până în 2019, nu a alocat niciun leu din bugetul local pentru spital. Pe lângă toate aceste noi proiecte, numai în 2019 din veniturile proprii ale spitalului am mai efectuat și alte investiții în infrastructură de circa 1,4 milioane de lei, pentru respectarea acestui Plan de Conformare, pe fiecare secție și compartiment, iar acestea vor continua și în acest an. Pe această cale mulțumesc întregului colectiv care a înțeles că a fost nevoie ca acești bani, care se puteau transforma în stimulente financiare pentru toți angajații, să reintre în circuitul spitalului, pentru a asigura servicii medicale de bună calitate, așa cum ne dorim cu toții”, a declarat Prof. univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești.