Un număr de unsprezece spitale timişene vor intra, în viitoarele două luni, în administrarea primăriilor, decizia fiind luată de Ministerul Sănătăţii, care urmăreşte eficientizarea folosirii banilor publici, dar şi implicarea autorităţilor locale în managementul unităţilor spitaliceşti.
În Timişoara, sunt vizate patru unităţi spitaliceşti, care, de la 1 iulie, vor fi administrate de primărie, respectiv, Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, Maternitatea Odobescu şi Spitalul Municipal.
Managerii unităţilor spitaliceşti văd cu ochi buni această schimbare, dar nu consideră că va avea rezultate foarte bune în viitorul apropiat, deoarece municipalitatea nu a alocat sistemului sanitar decât puţin peste 10 milioane de lei. „Este un pas înainte, chiar dacă anul acesta nu cred că se va face foarte mult în acest sens, deoarece primăriile comunităţilor locale nu sunt pregătite. În acest moment, acţiunea este una pompieristică, dar se va recupera din mers, pentru că este esenţial ca o comunitate locală să se implice în managementul unităţilor sanitare”, consideră managerul Spitalului “Victor Babeş”, prof. univ. dr. Dorin Vancea.
Primarul social-democrat din Lugoj, Francisc Boldea, spune, la rândul său, că aşteaptă să preia în administrare Spitalul Municipal din oraş, deşi acesta are datorii de 2,7 milioane de lei, dar mizează pe faptul că prin ordonanţă, până la finele anului, datoriile vor fi preluate de stat. „Noi am alocat anual peste 600.000 de lei, iar prin ştergerea unei părţi din datorie, cred că ne vom descurca”, a spus Boldea.
Mai puţin încrezători sunt reprezentanţii sindicatului “Sanitas”, care susţin că sistemul sanitar românesc este în pragul colapsului. „Ministerul Sănătăţii nu mai are bani, astfel că pasează problemele către primării, iar, pe termen lung, spitalele mici se vor transforma în spitale sociale. Bugetul Sănătăţii se încheie abrupt, pe la începutul lunii iulie, fie pe partea MS, fie pe partea asigurărilor de sănătate. Nemaifiind bani pentru Sănătate, descentralizarea este ‘aruncarea pisicii’, a spitalelor, cu toate problemele lor, la bugetele locale”, a declarat marţi liderul filialei Timiş a sindicatului “Sanitas”, Livius Cârstea.
De la 1 iulie, când cele unsprezece unităţi spitaliceşti vor ajunge în subordinea primăriilor, managerii nu vor mai încheia contract cu Ministerul Sănătăţii, ci direct cu administraţia locală. AGERPRES