Sorina Pintea: Sunt multe comune care ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat pe 18 februarie, la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), că există foarte multe astfel de localităţi din ţară care ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă.
“În ceea ce priveşte sănătatea, sunt convinsă că problemele comunelor sunt legate îndeosebi de medicina de familie şi centrele de permanenţă. Anul trecut a fost un an important în ceea ce priveşte funcţionarea centrelor de permanenţă. Pe lângă faptul că a avut loc o majorare a tarifului pentru medici şi asistente medicale, am început şi evaluarea acestor centre. Spre surprinderea mea, sunt foarte multe zone din ţară, comune, care ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea acest centre”, a precizat ea.
Pintea a vorbit şi despre acţiunile Guvernului pentru asigurarea personalului şi a dotărilor necesare cabinetelor de medicină de familie. “În ceea ce priveşte medicina de familie, Guvernul a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a asigura numărul de medici de familie necesar comunelor. S-a suplimentat numărul de locuri la rezidenţiat anul trecut cu peste 500. În ceea ce priveşte dotarea cabinetelor, Ministerul de Finanţe are o schemă de minimis care va ajuta medicii de familie pentru a putea avea un nivel de dotare performant”, a spus ministrul. AGERPRES