oprescu_sorin_.jpgManifestarile ce vor fi organizate in acest an de Primaria Capitalei, cu prilejul sarbatorilor de iarna, vor avea menirea sa-i bucure pe toti cetatenii Capitalei, dar sa atinga si recorduri mondiale de genul Guiness Book.

Anuntul a fost facut de primarul general Sorin Oprescu, care a aratat ca, din 27 decembrie, municipalitatea se va pregati pentru mai multe festinuri culinare, ce vor fi oferite bucurestenilor, cum ar fi, de exemplu, prepararea „celui mai lung carnat din lume” sau a „celui mai lung tort din lume”.

Vor fi invitati la aceste manifestari chiar oficiali de la Guiness Book, a spus edilul sef. „Orasul Bucuresti va imbraca haine noi de sarbatoare, incepand cu 6 decembrie. Desi se pare ca mai asteptam sa ninga in Capitala, vom oferi bucurestenilor o iarna ca in povesti”, a spus Oprescu.

Centrul Capitalei, a anuntat primarul general, va fi impodobit in straie de sarbatoare, atat cu sistemul de iluminat feeric de sarbatori, cat si cu amenajarea unor zone dedicate exclusiv Craciunului. Parcul Unirii, Parcul Tineretului, Parcul Herastrau si zona Academiei Militare vor fi infrumusetate cu brazi, impodobiti in rosu si auriu. Pe Bdul Unirii, de-a lungul fantanilor, vor fi amplasate 240 de casute din lemn, unde se vor comercializa produse specifice de sarbatori, si se vor organiza jocuri pentru copii.

De asemenea, in Piata Unirii va fi amplasat un brad imens, inalt de 17 metri. Atmosfera de poveste va fi intregita in Bucuresti si de organizarea unor spectacole de colinde, cu povesti pentru copii, in Parcul Unirii si Parcul Tineretului. La aceste spectacole vor fi mobilizati peste 1.100 de artisti copii, care isi vor desfasura prestatiile pe scene special amenajate.

„Dorim sa cream si un targ de Craciun, astfel incat orasul sa ofere aceeasi atmosfera de sarbatoare pe care o ofera celelalte capitale europene. De 6 decembrie, copiii vor putea primi cadouri de la Mos Nicolae, pe strada si in parcuri”, a mai spus Oprescu. El a aratat ca municipalitatea va pregati si surprize atat pentru cei mici, cat si pentru adulti si bunici, mobilizand 4.000 de persoane care vor fi imbracate in Mos Craciun si vor defila pe 21 decembrie pe strazile Capitalei, oferind pungi cu cadouri. Recordul mondial pentru aceasta surpriza este de 3.300, deci Primaria Capitalei va incerca sa invinga si acest record, a mai spus Oprescu.

Revelionul 2009 va fi organizat, pe 31 decembrie, in Piata Constitutiei, unde se va amenaja o scena si se va organiza un spectacol artistic cu jocuri de lumini si artificii. „Toate aceste evenimente sunt facute din dorinta de a bucura locuitorii Capitalei si a oferi prilejul aducerii aminte a unor clipe minunate. Vrem sa fie un moment placut de bucurie, fara sa cream o atmosfera de risipa si cheltuiala inutila. Bugetul folosit de primarie pentru organizarea acestor evenimente va fi unul modic si nu va depasi valoarea de cinci milioane lei, stabilit de consilierii municipali pentru acest eveniment”, a adaugat primarul general. Revelionul 2009 din Piata Constitutiei va fi organizat cu o investitie de trei milioane lei.