Sorin Oprescu: “Se va crea un sistem complementar de asistenţă medicală de urgenţă în Bucureşti”

oprescu_sorin_.jpgPrimarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, au convenit, joi, în privinţa înfiinţării unui serviciu de ambulanţă complementar celui public, care ar avea drept scop o mai bună acoperire a întregului teritoriu al Bucureştiului şi, implicit, la scăderea timpului de intervenţie la pacienţi.

Edilul Capitalei a avut, joi, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, prilej cu care cei doi au discutat despre continuarea descentralizării în sistemul sanitar din Bucureşti. “Se va crea un sistem complementar de asistenţă medicală de urgenţă pentru municipiul Bucureşti, menit să crească accesul la un act medical civilizat”, a afirmat primarul general al Capitalei.

Potrivit lui Sorin Oprescu, ministrul Sănătăţii şi-a manifestat deschiderea pentru continuarea trecerii spitalelor în administrarea municipalităţii, într-o ordine şi după o strategie stabilite de părţi. În ceea ce priveşte strategia, primarul general a menţionat că nu este vorba despre emiterea unui act normativ, ci de unul administrativ, care va veni din partea Ministerului Sănătăţii, fapt care conduce la rapiditatea descentralizării sistemului sanitar din Capitală în cursul acestui an. AGERPRES