oprescu_sorin2.jpgPrimarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit joi, la sediul Municipalităţii, cu primarii localităţilor din judeţul Ilfov, în vederea demarării procedurilor de constituire a Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti. Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, asociaţia va avea ca scop gestionarea transportului public în Bucureşti şi judeţul Ilfov, conform prevederilor regulamentului european 1370/2007, prin implementarea unui sistem public de transport integrat în această regiune.
Asociaţia de Transport Metropolitan Bucureşti va fi formată din Capitală, Consiliul Judeţean Ilfov şi primăriile din judeţul Ilfov care doresc un sistem public de transport integrat atât cu Bucureştiul, cât şi cu celelalte localităţi.

De asemenea, asociaţia îşi propune implementarea de proiecte prin atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de transport public din regiune, fie că este vorba despre refacerea infrastructurii sau de achiziţia de autovehicule.

„Cred că ne este foarte clar nouă, celor care ne aflăm astăzi aici, că nu putem acţiona eficient decât împreună. Astfel, prin această Asociaţie de Transport Metropolitan Bucureşti, pe care sper că o vom înfiinţa în cât mai scurt timp, vom putea răspunde necesităţilor cetăţenilor, prin implementarea unui sistem public de transport integrat, care să faciliteze transportul public din şi către judeţul Ilfov şi Bucureşti” a declarat edilul Sorin Oprescu.

La şedinţă au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, reprezentanţi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi reprezentanţii consorţiului care realizează Planul Urban de Mobilitate Durabilă pentru zona Bucureşti-Ilfov, ce va include printre altele şi noile condiţii în care trebuie să se desfăşoare transportul public atât în Bucureşti, cât şi în Ilfov, arată sursa citată. AGERPRES