oprescu_sorin_.jpgMajoritatea controlată a PDL a impus luni două întrebări în locul celor şapte, referitoare la referendumul privind legea Capitalei, „întrebări care par, în continuare, formulate tendenţios”, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„Ar fi fost nevoie de întrebări şi mai clare de atât, pentru că problema este simplă: bucureştenii ar trebui să decidă dacă vor să voteze în continuare primarul de sector sau nu”, a susţinut Oprescu. El a reamintit că aceste referendum a fost cerut de toate partidele – de USL şi „de cei din PDL care au cerut public referendumul şi au formulat şapte întrebări stupide, începând o campanie costisitoare de informare prin oraş”.

Edilul şef a afirmat că se află la mijlocul unui conflict politic care-i este străin, „pentru simplul motiv că nu am de-a face decât să fiu convins că bucureştenii, prin acest democratic, îşi spun cuvântul şi dorinţa”. Primarul general a asigurat că va face tot ce îi va sta în putinţă, pentru ca bucureştenii să fie informaţi corect cu privire la acest referendum. „Voi porni o campanie de informare şi de explicare bucureştenilor, a sensului întrebărilor, cu ajutorul presei, prin afişaj, care dă explicaţii referitoare la proiectul de lege privind legea Capitalei. Oprescu a declarat că, în prezent, majoritatea PDL este obligată să convingă
bucureştenii că această formulă impusă de PDL este cea mai bună, pentru a scoate oamenii la vot şi a primi un gir pentru legea Capitalei.


„Dacă PDL nu va aduce sprijin popular pentru aceste întrebări, va trebui să-şi asume şi răspunderea politică a neparticipării oamenilor”, a atenţionat primarul general. Potrivit edilului şef, referendumul are nevoie de organizare „Eu sunt primul care doreşte o politică unitară şi cred că orice modificare trebuie să treacă prin dezbateri, consens şi dialog politic, ceea ce, din păcate, nu a fost posibil în ultimele săptămâni”, a precizat Oprescu.


Primarul general a spus că sunt necesare eforturi pentru soluţionarea şi altor probleme – subvenţia la căldură, proiecte mari de infrastructură, spitalele, câinii. „Pentru toate acestea voi continua să lupt, să le punem într-un echilibru, recunoscând şi ştiind toate găurile negre care încurcă zi de zi, şi în primul rând, îi încurcă pe bucureşteni. Dacă partidele continuă să-şi bată joc cu aceste tergiversări, o să plătească la vot, în 2012”, a spus Oprescu. Sorin Oprescu a spus că organizarea referendumului va costa municipalitatea 1,2-1,3 milioane de euro. Consilierii municipali au adoptat luni în şedinţă o hotărâre prin care numărul de întrebări privind referendumul asupra Legii Capitalei va fi redus de la şapte la două.


Întrebările care au trecut sunt cele formulate de către consilierii PDL şi sunt: „Vă doriţi o capitală cu şapte administraţii controlate de către 217 consilieri aleşi pe liste de partid” şi „Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominali asemeni primarilor de sector”. Proiectul de hotărâre a trecut cu 26 de voturi pentru, 21 împotrivă şi trei abţineri. De asemenea, s-a adoptat un amendament la acest proiect de hotărâre privind schimbarea titlului proiectului în Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării referendumului local la nivelul municipiului Bucureşti. Consilierii municipali au adoptat de asemenea un proiect de hotărâre privind alocarea din fondul de rezervă al municipiului Bucureşti a sumei de 10 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru finanţarea referendumului din data de 26 iunie. AGERPRES